​Dolarul și francul, la minimul ultimilor doi ani și jumătate

Piața valutară era calmă ieri, evoluție normală pentru luna vacanțelor, astfel că fluctuațiile raportului euro/leu au fost minime.

Media euro a urcat ușor, de la 3,5577 la 3,8492 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,555 și 4,56 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,557 – 4,56 lei.

Mult mai „dramatic” a fost parcursul dolarului și francului elvețian care au atins minimul ultimilor doi ani și jumătate, ca urmare a deprecierii lor față de euro.

Cursul dolarului american a coborât de la 3,8569 la 3,8492 lei, medie care se mai înregistra la jumătatea lui ianuarie 2015

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale până la 1,1495 franci/euro. Astfel, media francului a atins un nou minim al ultimelor 31 de luni, ea coborând de la 3,9976 la 3,9674 lei, ceea ce amplifică deprecierea față de începutul lui iulie la aproape 20 de bani.

În opinia dealerilor bancari, leul ar trebui să recupereze în următoarele săptămâni o parte din pierderile suferite de la începutul anului, ca urmare a crizei guvernamentale, care a culminat cu auto-moțiunea împotriva dlui Grindeanu, dar și a politicilor haotice (sociale, economice și financiare) ale alianței PSD-ALDE.

Monedele din regiune se apreciau ușor comparativ cu euro. Cea poloneză se tranzacționa între 4,25 și 4,258 zloți iar cea maghiară între 303,3 și 303,8 forinți.

Perechea euro/dolar își continua marșul spre pragul de 1,20 dolari, ea tranzacționându-se ieri între 1,1794 și 1,1868 dolari, maxim care nu mai fost atins de la începutul lui 2015.

Aprecierea euro se datorează dificultăților politicile cu care se confruntă Administrația de la Casa Albă care pun sub semnul întrebării ultima majorare din acest an a dobânzii-cheie a Fed.

În schimb, PIB-ul zonei euro a crescut, în perioada aprilie-iunie, în ritm trimestrial, de la 0,5 la 0,6%, respectiv de la 1,9 la 2,1% în ritm anualizat, conform Eurostat. Aceasta face ca economia zonei să cunoască o creştere consecutivă în ultimele 17 trimestre.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*