​Euro a scăzut la 4,585 lei

Reducerea aversiunii față de risc a permis leului să se aprecieze comparativ cu euro, în timp ce nivelul dobânzilor pe termen scurt nu a cunoscut schimbări majore.

După ce a cochetat săptămâna trecută cu pragul de 4,6 lei, ieri cursul euro a scăzut de la 4,5889 la 4,5854 lei. Tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,584 – 4,588, iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,594 – 4,587 lei.

Aprecierea dolarului față de euro a adus o creștere a cursului monedei americane de la 3,88 la 3,8887 lei, cotațiile urcând de la 3,876 la 3,893 lei.

Moneda elvețiană se aprecia ușor pe piețele internaționale la 1,149 – 1,152 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 3,9781 la 3,9851 lei.

Pe segmentul monetar, dobânzile pe termen scurt se mențineau peste nivelul 1,75% al ratei-cheie cu care operează BNR. Indicele ROBOR la trei luni a coborât cu un punct de bază, la 1,83%, iar cel la șase luni a stagnat la 1,99%, valori duble comparativ cu începutul lui septembrie.

Conform unor analiști, dobânzile vor scădea către sfârșitul anului, atunci când statul va cheltui mai mult, însă pentru 2018 se anticipează o revenire pe creștere în ton cu deciziile de politică monetară ale BNR.

Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,242 – 4,254 zloți, iar cea maghiară la 307,6 – 308,7 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa în culoarul 1,1781 – 1,185 dolari. Scăderea euro se datora incertitudinilor politice din Spania, provocate de referendumul pentru independența Cataloniei, dar și a unui sentiment de prudență din partea investitorilor care așteaptă ședința de politică monetară a BCE.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*