Prima săptămână din 2017 a fost una de bun augur pentru leu, care s-a apreciat față de principalele valute.

Dacă anul trecut s-a încheiat la 4,5411 lei, la finalul perioadei analizate media euro a coborât la 4,5069 lei,minim al ultimei luni, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,498 și 4,51 lei iar cotațiile de la închidere au fost de 4,506 – 4,509 lei.

Aprecierea leului s-a datorat numirii noului cabinet PSD de la Palatul Victoria, decizie care a calmat investitorii ce întrezăreau o posibilă criză politică. Pe de altă parte, reducerea aversiunii față de risc și încetinirea ritmului de ieșire a capitalurilor speculative, au permis monedelor de la marginea zonei euro, precum leul, să se aprecieze. Astfel, cea poloneză a închis săptămâna la 4,351 – 4,369 zloți iar cea maghiară la 306,9 – 308,3 forinți .

Prognozele privind evoluția raportului euro/leu converg spre o medie anuală situată în jurul lui 4,5 lei, proiecțiile fluctuând între 4,46 și 4,51 lei. Analiștii cred că principalii factori de corecție vor fi cei externi, precum Brexit-ul sau alegerile din Franţa şi Germania

De altfel, BNR a decis să menţină dobânda sa cheie la 1,75%, nivel stabilit în mai 2015, şi a păstrat rezervelor minime obligatorii pentru valută la 10%, respectiv la 8% pentru cele în lei.

Măsurile indică faptul că pe termen scurt nu sunt de așteptat modificări majore ale cursului, în condițiile în care guvernatorul Mugur Isărescu a declarat că rata anuală a inflaţiei ar putea fi sub nivelul prognozat, de 2,1%.

Cursul dolarului american a înregistrat cea mai mare scădere, de la 4,3408, în prima ședință a anului, la 4,2518 lei, la finalul perioadei, când cotațiile din piață au fluctuat între 4,249 și 4,282 lei.

Această evoluție oferă o gură de oxigen celor care au credite în dolari, având în vedere că numeroase analize anticipează atingerea parității cu euro în prima jumătate a acestui an, în cazul în care Fed va respecta programul său de creștere a dobânzii din SUA.

Media monedei elvețiene a scăzut, la rândul sau, de la 4,2210 la 4,2062 lei, în timp ce pe piețele internaționale ea a fluctuat între 1,069 și 1,074 franci/euro.

Anul a început cu aprecierea dolarului la 1,0341, nivel care nu a mai fost atins din 2013, însă la finalul perioadei el a scăzut față de euro la 1,0525 – 1,0621, piețele americane închizând la 1,0531.

Este de așteptat ca dolarul să revină pe apreciere, după ce salariul orar s-a majorat în decembrie cu 10 cenți, la 26,90 dolari, ceea ce se va reflecta în creșterea inflației, ceea ce va permite Fed să continue ridicarea dobânzii sale cheie, anul acesta fiind programate trei astfel de măsuri..

Analiza cuprinde perioada 3 – 6 ianuarie
Etichete: , , , ,

Lasă un răspuns