​Dolarul a scăzut de la începutul lunii cu 8 bani

Vedeta perioadei 20 – 26 iulie​​ a fost dolarul american, care a scăzut până la 3,9136 lei, minimul ultimelor 14 luni, în timp ce cotațiile din piață au scăzut până la 3,901 lei.

La finalul intervalului, media a fost stabilită la 3,9248 lei. Reamintim că dolarul a atins un maxim istoric de 4,3504 lei la sfârșitul anului trecut, la scurt timp după alegerea lui Donald Trump.

foto: marketwatch.com

Perechea euro/leu a avut o evoluție relativ stabilă, moneda națională reușind să țină pasul cu evoluția celorlalte valute din regiune.

Euro s-a plasat la începutul perioadei în jurul pragului de 4,57 lei, media atingând un maxim de 4,5737. După o scădere la 4,5617, intervalul s-a încheiat la 4,5628 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,558 și 4,566 lei, cu închiderea pe creștere, la 4,5660 lei.

Deprecierea de pe finalul zilei s-a datorat anunțului făcut de Finanţe privind creșterea deficitului bugetar în primul semestru cu 61,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 6,3 miliarde lei, a pus o ușoară presiune asupra leului.

Leul ar trebui să fie ocrotit în următoarele săptămânii de românii plecați din țară care se întorc să își petreacă aici concediile. Ei vor asigura un flux mai mare de valută la nivelul caselor de schimb. Lor li se vor alătura fondurile străine interesate de plasamentale în titluri de stat românești.

Cu toate acestea, membrii CFA România nu sunt optimiști în privința evoluției raportului euro/leu. Mai mult de jumătate dintre ei estimează pentru orizonturile de 6, respectiv 12 luni o depreciere la 4,60 lei. Această direcție vine în contextul în care indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a scăzut luna trecută la 60 puncte, mai jos cu 6,6 puncte faţă de estimarea precedentă.

Moneda elvețiană a scăzut pe piețele internaționale până la 1,116 franci/euro, minim care se mai înregistra la începutul lui iunie 2016, astfel că media a fost stabilită la finalul perioadei la 4,1008 lei,care nu a mai fost atinsă de la începutul lui octombrie trecut.

În opinia analiștilor au apărut riscuri mari în privința deturnării programului de guvernare al lui Donald Trump, ceea ce pune o presiune mare pe dolar cât și pe economia americană. O astfel de evoluție poate pune sub semnul intrebării ultima majorare a dobânzii-cheie a Rezervei Federale americane, care este așteptată la finalul anului.

Pe acest fond, euro a crescut la finalul perioadei până la 1,1712 dolari, cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani, sprijinit de creșterea moralului antreprenorilor germani, indicele Ifo atingând un nivel record de 116 puncte.

Euro a reușit să se întărească cu circa 11% de la începutul anului, iar tot mai mulți analiști anticipează aprecierea în cursul acestui an până la 1,20 dolari.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*