​Dolarul s-a urcat în acceleratul de 4,30

Speranţele puse de investitori în faptul că procesul de creştere şi consolidare al economiei americane început sub administraţia Obama va continua şi sub conducerea noului preşedinte Donald Trump, au împins dolarul spre noi maxime.

Comparativ cu sfârșitul lui octombrie euro a crescut cu puțin peste un ban, dolarul, dopat de victoria lui Donald Trump, cu 16,6 bani iar francul elvețian cu peste 3,9 bani.

După o scurtă consolidare la 4,24 lei, cursul dolarului a crescut în 24 noiembrie la un nou maxim istoric de 4,2659 lei, cotaţiile din piaţă atingând un vârf de 4,2920 lei. În condițiile în care mulți investitori și-au marcat profiturile a urmat o scădere la 4,2432 lei,însă la finalul perioadei media a urcat la 4,2616 lei, într-o şedinţă în care moneda americană a fluctuat între 4,249 şi 4,269 lei

Fluctuaţiile cursului euro au fost reduse, ele fiind cuprinse între 4,5093 şi 4,5162 lei, medie stabilită la sfârşitul intervalului când tranzacţiile s-au realizat între 4,513 şi 4,518 lei.

La redeschiderea pieței valutare, după minivacanța prilejuită de Ziua Națională, este posibil ca deprecierea leului față de dolar să se accentueze, în condițiile în care duminică se va desfășura un referendum privind modificarea Constituției. În cazul în care răspunsul va fi “NU” este posibil ca actualul cabinet condus de Matteo Renzi să fie nevoit să demisioneze. Aceasta ar putea aduce la putere Mișcarea 5 Stele, care se declară împotriva menținerii Italiei in zona euro.

La aceasta se va adăuga percepţia investitorilor faţă de măsurile populiste luate înaintea alegerilor parlamentare sau de modul în care va fi format viitorul guvern politic local.

Moneda elveţiană s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,072 şi 1,077 franci/euro. Stabilitatea s-a reflectat şi în cazul cursului, care a fluctuat între 4,1990 şi 4,2078 lei, la finalul intervalului el fiind stabilit la 4,1990 lei.

Perechea euro/dolar a scăzut în 24 noiembrie, după publicarea unor date economice pozitive din SUA, până la 1,0518 dolari, minim care nu a mai fost atins din martie 2015. La finalul perioadei, euro a fluctuat între 1,0579 şi 1,0622 dolari.

În opinia traderilor, Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) nu are motive să amâne majorarea dobânzii sale cheie la jumătatea lunii viitoare. Această decizie a fost deja înglobată de dolar însă acum se iau în calcul următoarele majorări, având în vedere o țintă a dobânzii-cheie de 1,4 – 1,5% până la finalul anului viitor.

La aceasta se adaugă referendumul din Italia şi alegerile prezidențiale din Austria, care ar putea fi câștigate de ultranaționalistul Norbert Hofer, ceea ce ar oferi un imbold puternic celorlalte mișcări de extremă dreaptă din Europa.

Analiza cuprinde perioada 23 – 29 noiembrie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*