​Leul a început noul an pe apreciere

Leul a preluat tendința apreciativă a monedelor din regiune, reușind să se întărească, comparativ cu principalele valute.

Aseară, euro a crescut pe bursele internaționale la 4,683 lei, cotație care nu mai fusese atinsă vreodată. Deschiderea pieței locale a fost de bun augur pentru leu, care a preluat trendul pozitiv din regiune.

Primele tranzacții din acest an s-au realizat la 4,652 – 4,655 lei, valori mai scăzute decât cele de la închiderea din 29 decembrie. Volumele mai mici ale cererii au permis leului să coboare până la 4,638 lei, astfel că BNR a anunțat o medie de 4,6412 lei, după ce 2017 a fost încheiat la maximul istoric de 4,6597 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,637 – 4,64 lei.

Cursul dolarului american a continuat să scadă, de la 3,8915 la 3,8603 lei, o medie mai mică fiind atinsă în data de 22 septembrie. Cotatiile din piață fluctuau între 3,927 și 3,86 4 lei.

Ieri, moneda elvețiană a coborât aproape de 1,18 franci/euro, dar azi a recuperat până la 1,17 – 1,174. BNR a anunțat o medie de 3,9623 după ce anul trecut s-a încheiat la 3,990 lei.

Piața monetară a avut, de asemenea, o evoluție ușor optimistă. Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la nivelul de 2,05%, iar cel șase luni a scăzut miercuri de la 2,27 la 2,26%.

În regiune, moneda poloneză se aprecia la 4,158 – 4,171 zloți, iar cea maghiară la 308,8 – 309,8 forinți.

Perechea euro/dolar a crescut ieri până la 1,2081 dolari, maxim al ultimelor patru luni, pentru ca azi să se tranzacționeze între 1,2011 și 1,2066 dolari.

Investitorii și analiștii cred că Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale americane va opera în acest an doar două creșteri ale dobânzilor, chiar dacă au fost anunțate trei astfel de măsuri pentru 2018. Aceste proiecții au în vedere menținerea inflației din SUA sub pragul de 2%.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*