​Ușoară apreciere a leului față de euro

Schimbările bruște ale sentimentelor investitorilor au permis leului să se aprecieze față de euro și francul elvețian.

Aversiunea față de risc a urcat cursul euro acum două zile la 4,5680 lei. Temperarea vânzărilor de monede emergente a făcut ca media să scadă ieri la 4,5654 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,563 și 4,572 lei. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,564 – 4,567 lei.

foto: Digi24

Creșterea intrărilor de valută la nivelul caselor de schimb, în perioada vacanțelor ar trebui să asigure un echilibru leului, în în următoarele săptămâni, poate chiar o ușoară apreciere.

Cele mai mari riscuri sunt legate de obstacolele bugetare cu care se va confrunta guvernul PSD-ALDE pentru a asigura îndeplinirea promisiunilor din programul cu care a câștigat alegerile din iarna trecută. Pentru a le putea îndeplini pot apare noi modificările ale mediului fiscal care vor bulversa din nou piața și vor deprecia moneda națională.

Cursul dolarului american a urcat de la 3,9617 la 3,9685 lei, cotațiile lui fluctuând între 3,96 și 3,977 lei. Reamintim că bancnota verde a scăzut marți la 3,9476 lei, minim al ultimelor 11 luni.

Moneda elvețiana fluctua pe piețele internaționale între 1,10 și 1,105 franci/euro, astfel că media a coborât sensibil, de la 4,1544 la 4,1434 lei.

Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă față de euro, cea poloneză fluctuând între 4,205 și 4,217 zloți iar cea maghiară între 305,6 și 306,3 forinți.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1479 și 1,1533 dolari, investitorii așteptând deciziile de politică monetară ale BCE. Reaminim că moneda unică a urcat în 18 iulie la 1,1583 lei, maxim care nu a mai fost atins de la începutul lui mai 2016.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*