100 de ani de la Marea Unire, sărbătoriți la Sibiu | GALERIE FOTO

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, astăzi, când s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire, la Sibiu au avut loc o serie de evenimente aniversare, organizate de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, în colaborare cu autorităţile publice locale şi celelalte structuri din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică.

În anul Centenarului, activităţile au debutat cu o ceremonie militară de depuneri de coroane şi jerbe de flori, la Monumentul Ostaşului din toate timpurile, din faţa Cercului Militar, fiind urmată de defilarea gărzii de onoare şi a trupelor. Defilarea a fost încheiată cu o uriaşă horă a unirii  formată de militarii, autorităţile publice locale şi sibienii care, astfel, au sărbătorit împreună Ziua Naţională a României.

Anul acesta, în premieră, spaţiul aerian al bulevardului Corneliu Coposu a fost survolat de aeronave militare MIG 21 Lancer din cadrul Bazei 71 aeriene Câmpia Turzii şi de elicopterul SMURD EC135.

Desfăşurătorul evenimentelor aniversare a mai cuprins o expoziţie de tehnică militară, o lansare de carte, expoziţii foto-documentare,  un spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric Profesionist “Cindrelul – Junii Sibiului”, prezentarea de gală a filmului “Transalpina -Drumul Regilor” şi un concert simfonic.

Manifestările s-au încheiat cu o retragere cu torţe, organizată de structurile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică, din faţa Centrului Cultural “Ion Besoiu”.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat