Baia Populară Neptun, monument de referinţă în arhitectura sibiană, a împlinit ieri 110 ani de existenţă. Accesul publicului la bazin, saună și la băile la cadă a fost gratuit. Clădirea care și-a păstrat forma și dotările până astăzi a fost construită de același arhitect care a construit Baia Müller din München, arhitectul Karl Hocheder, și prin urmare clădirea din Sibiu seamănă foarte mult cu cea din metropola germană.

Sub semnul lebedei

sigla Baia Populara Sibiu (Neptun)Tot pentru a marca această aniversare, serviciul public care administrează Baia a instalat o nouă stemă pe fațada clădirii care adăpostește Baia, reprezentând o lebădă. Acest simbol a fost găsit din întâmplare pe acoperișul clădirii și de aceea s-a decis transformarea lui în sigla Băii Populare Sibiu. Sigla instalată cântărește 250 kg și este alimentată de un panou solar care face posibilă iluminarea siglei pe timp de noapte.
Modernizări
Cea de-a 110-a aniversare găsește Baia în plin proces de reabilitare, început din 2006. Pentru anul acesta au fost prevăzute investiții care au avut ca rezultat modernizarea saunei și a bazinelor din incinta acesteia, iar salonul de frizerie și cel de cosmetică au fost de asemenea modernizate, fiind mutate într-o altă parte a clădirii. În ultimii doi ani, bazinul de înot al Băii a devenit tot mai căutat, mai ales pentru cursurile de înot la care participă anual sute de copii din oraș. (M. L.)

Lasă un răspuns