12 ani de la înființarea Direcției Generale Anticorupție

Astăzi, 30 mai, Direcția Generală Anticorupție sărbătorește 12 ani de la înființare.

Instituţia a fost înființată în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană, ca structură specializată pentru prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne.

La nivel local, Direcţia funcţionează prin intermediul Serviciului Județean Anticorupție Sibiu, condus de comisarul şef de poliţie Ioan Iulian Nicoară. Lucrătorii structurii sunt ofițeri de poliție judiciară care au fost abilitați să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire a infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78 din anul 2000, precum și acte de urmărire penală dispuse de procuror în dosarele în care se instrumentează astfel de fapte.

„Chiar dacă Direcția Generală Anticorupție are atribuții  în prevenirea și descoperirea infracțiunilor de corupție săvârșite de personalul M.A.I., de reținut este faptul că acest fenomen poate fi combătut numai în condițiile în care şi cetățenii se implică în mod activ, acordându-ne sprijin în acest sens. Acest sprijin, pe care instituţia noastră îl aşteaptă din spaţiul public, poate fi materializat doar prin sesizarea oricăror fapte de corupție în care este implicat personalul M.A.I. de cetăţenii iau cunoştinţă. Pe această cale dorim să vă reamintim că sediul Serviciului Județean Anticorupție Sibiu este situat în Sibiu, str. Revoluției, nr. 4, iar pentru informaţii specifice domeniului nostru de activitate vă stăm la dispoziţie  cu numerele de telefon 0269.208322 sau 0269/208415 şi cu adresa de e-mail sibiu.dga@mai.gov.ro„, se arată într-un comunicat de presă al SJA Sibiu.

O altă modalitate de a intra în legătură cu lucrătorii SJA Sibiu este cea a audienţei,  în cadrul programului organizat în fiecare zi de miercuri, între orele 12.00-15.00  la sediul serviciului din cadrul Instituției Prefectului Sibiu, situat pe str. Andrei Șaguna, nr. 10.

În egală măsură, sesizările privind faptele de corupție ale personalului M.A.I. pot fi făcute și la numărul 0800806806 – linie gratuită anticorupție a D.G.A..

 

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*