12 echipe pe podiumul Sibiu Sands 2017 | FOTO

Șase zile pline de beach volley, mii de spectatori și, la final, 12 echipe aliniate pe podiumul ediției aniversare de cinci ani a Sibiu Sands. Cele mai bune formații de la categoriile Open Masculin, Open Feminin, Mixt Amatori și Feminin Amatori și-au primit, aseară, premiile, după ce ultima zi a competiției a fost dedicată semifinalelor și finalelor.

Ediția a cincea a Sibiu Sands, primul turneu de beach volleyball organizat pe un teren amenajat de la zero în centrul istoric al unui oraș din România, s-a desfășurat între 27 iunie și 2 iulie, în Piața Mică.

Meciuri spectaculoase au ținut publicul în priză pe tot parcursul săptămânii, la ediția a cincea a Sibiu Sands. Competiția a debutat marți, 27 iunie, și a continuat pe toată durata săptămânii, de dimineața până seara, ajungând, ieri, la final. Sub privirile a mii de spectatori, care au umplut tribunele din Piața Mică seară de seară, formațiile înscrise anul acesta la Sibiu Sands au jucat un volei de calitate pe nisipul fierbinte, iar în ultima zi a turneului, și-au disputat medaliile de aur, argint și bronz.

53 de echipe s-au întrecut la ediția a cincea a Sibiu Sands

53 de echipe au participat la cea de-a cincea ediție a Sibiu Sands. Cele mai multe, 21 la număr, s-au întrecut la categoria Mixt Amatori, 6 la Amatori Feminin, 18 la Open Masculin și 8 la Open Feminin. La final, cele mai bune 4 din fiecare categorie s-au luptat pentru medaliile și premiile în bani oferite de organizatori. Valoarea totală a premiilor puse în joc anul acesta a fost de 3.000 de euro.

Ieri, 2 iulie, s-au decis campioanele la cele patru categorii de la Sibiu Sands. La Mixt Amatori, pe locul 1 s-au clasat „Cîrcotașii”, la Amatori Feminin, categorie inclusă în premieră  în acest an, pe prima poziție s-au clasat fetele de la „Io și Ana”, iar la Open Feminin primul loc de pe podium a fost ocupat de „Moldova”. Pentru al doilea an la rând, campionii Sibiu Sands la Open Masculin au fost Bogdan Bratosin și Doru Ghimeș, formația CSU Reșița 2.

Ediția din acest an, mai spectaculoasă ca precedentele

Organizat pentru al cincilea an la rând, Sibiu Sands a însemnat, în 2017, un număr mai mare de echipe înscrise față de anii precedenți, un nivel mai crescut al jocului și un public care începe să iubească din ce în ce mai mult acest sport. „Ediția din acest an a fost mai spectaculoasă și mai mare ca precedentele. A fost a cincea, o ediție aniversară, la care s-au înscris 61 de echipe, 53 participând în cele din urmă. E o creștere foarte mare de la an la an și observăm, totodată, o creștere vizibilă în ceea ce privește valoarea echipelor de la amatori. De asemenea, un mini-highlight a fost grupa inclusă în acest an, de Amatori Feminin, unde am avut șase echipe înscrise și suntem convinși că de anul viitor și mai multe formații vor veni la această întrecere. Vremea a fost extrem de frumoasă și a adus multă lume în tribună, pe parcursul celor șase zile. Ne bucură extrem de mult că publicul a început să înțeleagă tot mai mult acest sprt, se educă în această direcție de la an la an și sportivii au simțit acest lucru. Ne-au spus că sunt foarte mulțumiți de atmosfera care s-a creat aici și că abia așteaptă să se întoarcă și anul viitor”, a spus Andrei Dinu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Cele 12 formații clasate pe podium și premiile obținute

  • Open Masculin: locul 1: CSU Reșița 2 – 900 euro; locul 2: CSM TM/CSU Reșița – 400 euro, locul 3: Fun Arad – 200 euro;
  • Open Feminin: locul 1: Moldova – 500 euro; locul 2: CSM TM/CSU Reșița 1 – 300 euro; locul 3: CSM TM/CSU Reșita 2 – 100 euro;
  • Mixt Amatori: locul 1: Cîrcotașii – 500 lei; locul 2: AD810 – 300 lei; locul 3: B&B – 200 lei;
  • Amatori Feminin: locul 1: Io și Ana – 500 lei, locul 2: Dynamic Girls- 300 lei, locul 3: Tiny Little Ones – 200 lei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*