12 paturi în plus pentru pacienții suspecți de Covid-19 la UPU

SCJU Sibiu continuă, cu sprijinul comunității locale, să îmbunătățească condițiile pentru primirea pacienților suspecți de COVID-19. În acest sens o construcție modulară suplimentară complet nouă, care constă în 12 boxe cu paturi, a fost dată în folosință la începutul anului pentru Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului.

Instalarea noii extensii a clădirii modulare a UPU a fost posibilă datorită implicării Fundației Comunitare Sibiu și a dlui Ciprian Ciocan, directorul executiv al acesteia care, din primul moment al pandemiei, a fost alături de SCJU Sibiu atrăgând nenumărate donații și sponsorizări.

De această dată este vorba despre 105.444 lei pentru finanțarea celor 4 containere necesare, bani proveniți dintr-o generoasă sponsorizare din partea companiei Oasis Green Energy și de 52.800 lei pentru realizarea lucrărilor, bani proveniți de la companiile care au donat în primăvară prin campania #ocomunitate.

SCJU Sibiu: Mulțumim Oasis Green Energy și tuturor celorlalte companii care au donat și le transmitem întreaga noastră recunoștință. De asemenea, mulțumim companiei Algeco S.R.L, care a livrat și instalat construcția modulară în timp record.

Tot ceea ce a făcut Fundația Comunitară Sibiu împreună cu comunitatea locală, de la persoane fizice, asociații și fundații până la antreprenori și firme, cu sprijinul autorităților demonstrează că o comunitate unită și responsabilă este capabilă de lucruri excepționale. Mărturie stau gesturile de solidaritate ale unui număr impresionant de oameni. Le mulțumim tuturor„, a declarat managerul interimar al SCJU Sibiu, Col.dr. Vlase Constantin. 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*