120 de milioane de euro în plus față de anul trecut, cheltuite de turiștii străini în România

Turismul românesc a cunoscut creșteri pe toate planurile grație măsurilor luate de Executiv în ultimul an, susține Bogdan Trif, ministrul Turismului.

Institutul Național de Statistică a confirmat în mod oficial dezvoltarea turismului din perspectiva încasărilor și a numărului de turiști străini care au vizitat România. În primele 9 luni ale anului, în medie, un turist străin a cheltuit 2367,7 lei în timpul sejurului în România, cu aproximativ 50 de euro mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. În total, turiștii străini au cheltuit aproximativ 1,1 miliarde de euro, ceea ce înseamnă încasări mai mari cu aproximativ 120 milioane de euro în plus pentru industria românească, potrivit unui comunicat remis de PSD Sibiu.

Bogdan Trif

„De asemenea, un alt efect al măsurilor economice luate de guvernarea PSD în 2018 a fost creșterea cu peste 40% față de 2017 al numărului de autorizări (clasificări) a structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare, respectiv hoteluri, pensiuni etc. În anul 2017 au fost emise 742 de clasificări noi, iar în anul 2018 – 1050 de clasificări”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*