Controale ITM în domeniul rutier

În perioada 23.05.2016 – 31.05.2016, s-a desfăşurat, la iniţiativa Inspecţiei Muncii, „Campania naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili)”.

Obiectivul acestei campanii a urmărit identificarea angajatorilor care folosesc lucrători fără forme legale de angajare și luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, determinarea angajatorilor de a respecta prevederile legislaţiei muncii şi ale legilor speciale în domeniul transportului rutier privind timpul de odihnă, creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier, a prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă.

Acţiunile de control s-au desfăşurat în colaborare cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transport Rutier.

Verificări

În perioada de desfăşurare a acţiunii, au fost efectuate verificări la 70 de operatori economici din judeţul Sibiu care desfăşoară activităţi de transporturi rutiere de mărfuri şi/sau transporturi urbane suburbane şi metropolitane de călători, fiind constatate 106 de neconformităţi, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, cu termene concrete de realizare. Au fost sancționați 20 de angajatori, fiind aplicate 42 de  sancțiuni contravenţionale, din care amenzi în valoare de 7.500 lei.

Nu au fost identificate situaţii de muncă fără forme legale sau muncă nedeclarată

Controalele efectuate în cadrul campaniei au evidenţiat, în principal, următoarele deficienţe: nerespectarea dispozițiilor legale privind munca suplimentară; neînmânarea lucrătorului a unui exemplar al contractului individual de muncă; nerespectarea dispozițiilor legale privind repausul săptămânal; nerespectarea dispozițiilor legale privind munca în zilele considerate sărbători legale; nerespectarea dispozițiilor legale privind reținerea la sediul unității a registrului general de evidență a salariaților în format electronic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*