Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu are o capacitate de școlarizare de circa 2600 de locuri, cu și fără taxă, pentru sesiunea de admitere din toamnă în anul universitar 2012-2013 pentru ciclul de studii de licență.

În sesiunea de admitere din vară s-au ocupat peste 50% din locurile disponibile, rămânând pentru cea de-a doua rundă de înscrieri aproximativ 180 de locuri bugetate la cele nouă facultăți ale Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, la unele dintre specializarile universității există un număr semnificativ de locuri la forma de învățământ cu taxă.

Cele mai multe locuri bugetate sunt disponibile la Facultatea de Științe Socio-Umane- 49 de locuri, urmată fiind de Facultatea de Litere și Arte- 39 de locuri.

 

Absolvenții de liceu interesați să profeseze ca documentarişti, arheologi, ghizi turistici, bibliotecari sau chiar profesori de istorie se pot înscrie la specializarea Istorie din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, unde oferta educațională din această toamnă include 23 de locuri fără taxă. Tot la Facultatea de Științe Socio-Umane sunt disponibile 9 locuri bugetate la specializarea Conservare și Restaurare.

7 locuri bugetate și 30 de locuri cu taxă mai sunt disponibile la specializarea Ingineria Sistemelor Multimedia din cadrul Facultății de Inginerie, unde peste jumătate din disciplinele predate sunt comune cu cele de la Calculatoare și Tehnologia Informației. Existe și o serie de discipline care se predau exclusiv la Ingineria Sistemelor Multimedia, discipline extrem de interesante și de viitor, precum Tehnici de Programare pentru Dispozitive Mobile sau Programarea Jocurilor pe Calculator. La specializarea Tehnologia Tricotajelor și Confecțiilor din cadrul aceleiași facultăți oferta educațională cuprinde 5 locuri la buget și 18 locuri cu taxă.

Pentru cei care doresc să ocupe unul dintre cele 11 locuri fără taxă disponibile la specializarea Drept a facultății cu același nume, media de admitere la facultate este reprezentată în procent de 100% de media obținută la examenul de bacalaureat.

 

La Facultatea de Științe există 16 locuri la buget pentru specializarea Matematică-Informatică și 6 locuri pentru specializarea Ecologie și Protecția Mediului.

11 locuri fără taxă și 115 locuri cu taxă sunt disponibile pentru admiterea din toamnă la specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală din cadrul Facultății de Teologie

Facultățile cu gradul cel mai mare de ocupare în sesiunea de admitere din vară sunt Facultatea de Științe Economice și Facultatea de Medicină, unde în acest moment mai sunt disponibile doar două locuri la buget pentru fiecare facultate.

 

Înscrierile se fac în perioada 3-20 septembrie, în funcție de facultate. Taxa de înscriere este de 150 de lei pentru toate facultățile universității, excepție făcând Facultatea de Medicină unde cuantumul taxei este de 250 de lei, iar taxele de școlarizare variază între 2000 și 5300 de lei pe an.

Informații despre admitere sunt disponibile pe site-ul universității- www.ulbsibiu.ro, la secțiunea Admitere și pe site-urile facultăților.

 

,

 

 

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*