210 ani de la nașterea intelectualului pașoptist sibian August Treboniu Laurian

August Treboniu Laurian, istoric şi om politic, personalitate marcantă a culturii şi unul dintre conducătorii de seamă ai Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, membru fondator al Societăţii Academice Române, s-a născut la 17 iulie 1810, în satul Fofeldea, scaunul Nocrich, din judeţul Sibiu.

Pe numele real Augustin Trifan, și-a efectuat studiile liceale la Sibiu şi la Cluj, iar studiile universitare la Viena şi Hanovra, unde şi-a luat şi doctoratul în filologie, se arată în dicţionarul „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A desfăşurat o intensă activitate didactică, fiind profesor de filosofie (1842), de limbă şi literatură latină (1845) la Colegiul ”Sf. Sava” din Bucureşti. A reorganizat învăţământul din Moldova, a înfiinţat şcoli, a fost efor al şcolilor din Bucureşti şi a introdus studiul obligatoriu al limbii latine. A fost preşedinte al societăţii „Transilvania”.

August Treboniu Laurian a depus eforturi susţinute în vederea înfiinţării Universităţii din Bucureşti (1864) şi a fost primul profesor de latină al Facultăţii de Litere şi Filosofie (1864-1881), arată sursa citată.

De asemenea, a întocmit manuale şcolare de istorie şi geografie, între care cele trei volume din „Istoria românilor” (I. ”De la fondarea Romei până la căderea Imperiului Roman de Apus”; II. ”De la căderea Imperiului Roman de Apus până la luarea Constantinopolii prin turci”; III. ”De la căderea Constantinopolii până în zilele noastre”; 1853-1857) şi ”Elemente de istorie şi biografii pentru clasa II a şcolilor primare din Moldova”; 1856). A tradus unele manuale străine de filosofie („Manual de filosofie”, de A. Delavigne, 1846; „Manual de filosofie şi literatură filosofică”, de W.T. Krug, 1847), contribuind astfel la formarea terminologiei filosofice în limba română.

Preocupările sale lingvistice s-au concretizat în lucrările ”Tentamen criticum in originem, derivationem et formam linguae romanae in utraque Dacia vigentis vulgo Vallachicae” (1840) şi ”Disertatio de linquis latina derivatis et in speciae de romana in Daciis vigenti”, în care a dezvoltat spiritul latinist, până la exagerarea principiilor acestuia, se menţionează în lucrarea „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). A întocmit, împreună cu I.C. Massim, la solicitarea Societăţii Academice Române, „Dicţionarul limbei române” (două volume; 1871 şi 1876).

În domeniul istoriei, a continuat tradiţia Şcolii Ardelene, inaugurând, alături de Bălcescu şi Kogălniceanu, studiul sistematic al istoriei naţionale („Brevis conspectus historiae Romanorum in utraque Dacia de gentium”, 1846; „Temişiana sau Scurtă istorie a Banatului temişian”, 1848; „Die Romanen der osterreichischen Monarchie” – trei volume, 1849-1851; „Documente istorice despre starea politică şi ieratică a românilor din Transilvania”, 1850 ş.a.), întocmind totodată şi o hartă a Daciei („Charta ţărilor române cunoscute mai înainte sub numele de Dacia”).

În domeniul publicistic, a întemeiat, alături de Nicolae Bălcescu, prima revistă de istorie din Ţara Românească, „Magazin istoric pentru Dacia” (1845), în care au fost publicate şi importantele sale studii de istorie a poporului român, numeroase colecţii de documente, cronici. A colaborat totodată cu articole de lingvistică şi filologie la reviste precum „Foaia literară”, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, „Propăşirea”.

Activitatea sa politică a constat în participarea directă la Revoluţia de la 1848-1849 din Transilvania. Astfel, a colaborat la redactarea programului revoluţionarilor români ardeleni, citit chiar de el la Marea Adunare de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. După înfrângerea revoluţiei, a militat pentru Unirea Principatelor.

August Treboniu Laurian a fost membru fondator al Societăţii Academice Române (2 iunie 1867), secretar general (31 august 1867 – 3 septembrie 1870) şi preşedinte (3 septembrie 1870 – 18 august 1872; 16 august 1873 – 18 septembrie 1876) al Societăţii Academice Române, precum şi preşedinte al Secţiunii Literare a Societăţii Academice Române (1867-1879).

A murit la 25 februarie 1881, la Bucureşti.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*