Unul dintre momentele triste ale Revoluţiei din decembrie ’89 rămâne masacrul de la Aeroportul Otopeni, când, dintr-o regretabilă eroare, soldaţii de gardă au tras asupra unui convoi de soldaţi, care venea spre aeroport. A fost un adevărat măcel. Printre supravieţuitorii din cele trei camioane atacate se numără şi medieşeanul Cosmin Mălăncuş,
care păstrează încă urme de glonţ la încheietura mâinii stângi.


În decembrie 1989, la Sibiu au murit 99 de oameni şi alţi 272 au fost răniţi în urma demonstraţiilor şi a luptelor de stradă.

Militar în termen

descărcareÎn septembrie 1989, medieşeanul Cosmin Mălăncuş a fost încorporat şi a ajuns la Câmpina, la UM 0865, o unitate care aparţinea de Securitate, la transmisiuni. Nici n-a apucat să facă bine cunoştinţă cu traiul cazon, când, alături de camarazi, s-a trezit în mijlocul acţiunii. În 16 decembrie începuse Revoluţia la Timişoara, iar, în zilele imediat următoare, Bucureştiul era şi el prins de febra protestelor.

Clipe de groază

În 21 decembrie, Mălăncuş şi camarazii săi au fost îmbarcaţi urgent în trei camioane şi au ajuns pe o stradă în apropierea Comitetului Central din Capitală, fără să ştie mare lucru, dar pregătiţi de luptă. „Circulau anumite zvonuri printre noi, cu Timişoara, cu ceva probleme la graniţă, dar nu ştiam mare lucru niciunul. Ideea e că am plecat din unitate cu indicativ de luptă, nu de exerciţiu, deci trebuia să fie ceva serios. În Bucureşti se auzea murmurul mulţimilor pe străzi, dar ni s-a spus să stăm liniştiţi, că nu vor fi probleme“, povestește Mălăncuş. Acesta îşi aduce aminte că în noaptea de 21 decembrie la câteva sute de metri de locul unde erau cantonaţi se trăgea îngrozitor, fapt care le-a alimentat neliniştea şi nesiguranţa, mai ales că se auzeau strigăte şi ţipetele celor împuşcaţi. „Era incredibil, ţăcăneau armele, se auzeau strigăte şi săracii de noi ne gândeam că vin sărbătorile şi vrem să mergem acasă la familie… Era halucinant, nu ştiam cine, de ce şi pentru ce se trage“, ne-a povestit Cosmin Mălăncuş. A doua zi, 22 decembrie, vestea că Ceauşescu fugise a declanşat un val de fraternitate între manifestanţi şi soldaţi. La amiază, compania a primit ordin de retragere la Băneasa, până la noi ordine.

Drumul spre iad

dec-1989-la-Medias-11Soldaţii au stat la Băneasa toată ziua, iar în noaptea de 22 spre 23 decembrie au început să se audă rafale de gloanţe prin pădure. S-a dat alarma şi au fost încolonaţi pe un platou. Pe la ora 4 dimineaţa au primit ordin să urce în camioane cu destinaţia Aeroportul Otopeni, unde li s-a spus că urmează să sosească transporturi cu ajutoare. „Am plecat în trei camioane acoperite cu prelată şi cu trei şiruri de bănci aşezate de-a lungul maşinii. Eu eram în primul.
De obicei, locul meu era în faţă, spre cabină, dar atunci am întârziat şi m-am aşezat al doilea lângă coborâre. Pe un coleg îl trăgea curentul şi aşa că am stat eu primul la coborâre. Am trecut prin trei puncte de control fără nicio problemă, eram obosiţi şi speriaţi, iar locotenentul şi şeful de grupă încercau să ne liniştească“, spune Mălăncuş. La intrarea pe şoseaua spre aeroport au fost întâmpinaţi de un ofiţer de la Otopeni, aşa cum se înţeleseseră la plecarea de la Băneasa. „S-au schimbat parolele, totul a fost în regulă. Ne-a preluat şi, când am ajuns la vreo 70 de metri de aeroport, s-a auzit prima rafală puternică de armă. Am îngheţat. Apoi a urmat iadul de pe lume…“, evocă medieşeanul.

Masacrul

dec-1989-la-Medias-2Prima rafală i-a aruncat pe toţi pe burtă, claie peste grămadă, speriaţi şi nedumeriţi. Camionul a continuat să înainteze. Liniştea de câteva zeci de secunde a fost spulberată de alte rafale, iar soldaţii din camioane s-au trezit pradă în bătaia puştii. Victime sigure. Se trăgea asupra lor, din toate părţile. „Era o execuţie! Practic, s-a tras în noi cu tot armamentul care se găsea pe aeroport, inclusiv cu mitraliere mari de pe TAB. Se auzea şuierul gloanţelor,
se loveau de maşină, auzeam colegii urlând îngroziţi şi strigând că sunt loviţi. Norocul meu a fost că eram la margine, nu ştiu cum am apucat să mă lungesc de-a lungul trapei şi am reuşit să sar. M-am ascuns după o roată. Din maşina noastră nu ştiu câţi au reuşit să sară, cert e că au murit vreo 13-14 inşi. Unii colegi au folosit armamentul. Eu n-am tras niciun foc. S-a strigat apoi la o portavoce să ne ridicăm în picioare, cu mâinile sus. Unii colegi s-au ridicat,
dar au fost ciuruiţi instantaneu. Comandantul nostru de pluton şi cel de companie urlau să nu ne ridicăm, ci să mergem târâş spre o lizieră din apropiere”, povesteşte Mălăncuş.

Împuşcat în mână

dec-1989-la-Medias-1Înspre aeroport a apărut şi un autobuz care aducea civili la muncă, schimbul de tură pentru aeroport. În confuzia creată s-a deschis focul şi asupra acestuia. Mălăncuş s-a târât în spate, s-a ascuns după un brăduleţ şi, când a vrut să încarce arma, a fost împuşcat. „Am simţit o plesnitură la încheietura mâinii stângi. Aveam ceas pe mână şi glonţul a lovit ceasul, că altfel cred că-mi zbura palma. Am simţit o căldură şi apoi mi-am pierdut cunoştinţa. Cu chiu, cu
vai, m-am târât spre o lizieră. Acolo m-am întâlnit cu un coleg, care mi-a aplicat un garou. Am văzut autobuzul oprit la ceva distanţă şi am luat-o la fugă spre el. Nu mai eram în bătaia armelor”, rememorează medieşeanul. În autobuz erau de asemenea răniţi, iar un taximetrist sosit în spatele autobuzului i-a transportat pe răniţi la Spitalul de Urgenţă de pe Șoseaua Ştefan cel Mare din Bucureşti. În luna ianuarie 1990, după operaţii şi spitalizare, Mălăncuş este lăsat la vatră.

Amintirile nu mor

Se împlinesc 25 de ani de la evenimentele care au marcat destinul României. Între timp, Cosmin Mălăncuş şi-a întemeiat o familie şi are o fiică născută în libertatea pentru care şi el însuşi a vărsat sânge. A lăsat în urmă Revoluţia, iar amintirea şuierului gloanţelor îl mai bântuie din când în când. Îşi mai aduce aminte de teribila întâmplare de fiecare dată când nu-şi poate folosi mâna stângă la capacitate maximă sau când aceasta-l necăjeşte din cauza vremii. Mălăncuş a obţinut certificat de revoluţionar imediat după ’90, iar mai apoi a fost citat ca martor în procesele masacrului de la Otopeni. Pe camarazii supravieţuitori a mai apucat să-i întâlnească de câteva ori, la comemorări. Privită în urmă, Revoluţia pare altfel. „Eu şi toţi cei de acolo am fost oameni nepotriviţi la locul nepotrivit sau potriviţi pentru «jocul» altora. Au murit mulţi nevinovaţi şi cred că vom afla adevărul abia peste vreo 25 de ani. A fost proces, au fost condamnaţi unii pentru ce s-a întâmplat la Otopeni, dar nu cred că ei au tras sforile. Tare mi-ar plăcea să ştiu cine sunt adevăraţii vinovaţi”, mărturisește Cosmin Mălăncuş.

Masacrul de la Otopeni

În cele trei camioane erau, în total, 72 de militari. Majoritatea lor erau aproape copii. În orice caz, erau copiii cuiva. 34 dintre ei au murit la Otopeni, în dimineaţa de 23 decembrie 1989, iar majoritatea celorlalți s-au ales cu răni serioase în urma împuşcăturilor.

DECUPAJ CITAT Malancus CosminCosmin MĂLĂNCUŞ | revoluționar
„De multe ori m-am întrebat dacă preţul plătit de atâţia români în Revoluţia din ’89 nu a fost prea mare, pentru că lucrurile în ţară nu s-a petrecut în anii aceştia aşa cum ne-am fi dorit toţi. Sper ca acum, la 25 de ani de la Revoluţie, să fi înţeles ceva din acele sacrificii. Poate alegerile care au fost în această toamnă să fie un semn că oamenii au înţeles sensul Revoluţiei.“

CITAT
Ioan CINDREA | președinte Consiliul Județean Sibiu
„Se împlinește un sfert de secol de când pe străzile Sibiului s-a cântat pentru prima dată imnul «Deşteaptă-te române!». Cu 25 de ani în urmă, în decembrie 1989, sute de sibieni au urmat exemplul timişorenilor şi au ieşit în stradă. Tineri, muncitori, intelectuali, vârstnici au dorit o viaţă mai bună şi, cu preţul vieţii, au luptat pentru libertate. Pentru a putea trece graniţele ţării ca să-și viziteze rudele, să-şi petreacă concediile, să înveţe la universităţi prestigioase din întreaga lume şi chiar să muncească. Dar lucrul cel mai de preţ a fost câştigarea respectului, a dreptului de liberă exprimare şi a votului democratic. Pentru ca regimul comunist să ia sfârşit, zeci de oameni s-au jertfit pentru libertate. Acum, la 25 de ani
de la căderea comunismului, e important să ne îndreptăm atenţia spre cei care şi-au dat viaţa pentru ca noi să trăim într-o ţară liberă şi democratică, să le arătăm respectul și recunoștința cuvenite celor rămași în viață și să le cinstim memoria tuturor românilor care sau jertfit pentru libertatea noastră, a tuturor. Glorie eroilor martiri ai Revoluţie din decembrie 1989!“

Lasă un răspuns