25 de ore PAM-PAM, eveniment de Cartea Recordurilor În weekendul 28-29 martie, Sibiul respiră din nou teatru!

Cu o piesă demnă deGeorge Constantinescu_actor a intra în Cartea Recordurilor! Actorul George Constantinescu va juca spectacolul-maraton „Pam-Pam” timp de 25 de ore neîntrerupt în 13 locaţii diferite din Sibiu. Evenimentul maraton este un prolog la cea de-a cincea ediţie a Festivalului „25 de ore de Teatru non-stop”, care are loc anual, la Sibiu, sub motto-ul “RESPIRĂ. TEATRU”. Spectacolul Pam-Pam este un one-man show spumos, scris acum 80 de ani de Cristian Tănase despre România de atunci, despre care spectatorii vor descoperi în hohote de râs că este prea puţin schimbată faţă de cea de astăzi. Actorul şi fondatorul Teatrului de Artă Bucureşti, George Constantinescu şi Asociatia Culturală BIS din Sibiu invită publicul consumator de artă şi îndrăgostit de teatru să celebreze într-un mod inedit Ziua Mondială a Teatrului la Sibiu. „Dacă va întrebaţi cum reușește un actor să joace 2 sau 3 ore de spectacol pe o scenă de 25 de ore de pam-pam desfasurator teatru, sunteţi invitaţi să vedeţi ce se întâmplă atunci când un actor joacă neîntrerupt același spectacol timp de 25 de ore pe mai multe scene, în mai multe spații sau locații indoor și outdoor. Maratonul „Pam-Pam” este o încercare de autodepăşire în artă prin răbdare, anduranţă şi talent, dar, totodată, un omagiu inedit şi ambiţios adus lui Cristian Tănase la 70 de ani de la moartea sa”, spune Bogdan Sărătean, directorul Festivalului „25 de ore de teatru non-stop”. Gala de deschidere a maratonului „Pam-Pam” va avea loc sâmbătă, 28 martie, la ora 19:00, la Teatrul Gong. Cele 13 reprezentații se vor succede timp de 25 de ore din noapte și din zi după cum urmează: 19:00 – Teatrul Gong – Gala de deschidere, 21:00 – Lili’s Cafe, 23:00 – Art Café, 01:00 – Sigi Kultur Cafe, 02:30 – Aviator Pub – SE SCHIMBĂ ORA – 05:30 – Oldies Pub, 07:30 – Crama Sibiană (Piaţa Mică), 09:30 – Căminul pentru persoane vârstnice (str. George Coşbuc), 11:30 – Librăria Humanitas, 13:00 – Terasa Welt Kultur (La Telefoane), 15:00 – La Etaj, 17:00 – Croquis, 19:00 – Atrium Cafe Bistro & Art – Gala de închidere. Biletele și abonamentele se găsesc la librăria Humanitas de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 16, Sibiu. PAM-PAM este un spectacol al unei companii reprezentative pentru spaţiul independent românesc, Teatrul de Artă Bucureşti. „Vă invităm şi vă provocăm să ne fiţi alături într-un demers teatral nemaivăzut, ce impinge limitele experienţei teatrale atât pentru actor, cât şi pentru spectator”, mai spune Bogdan Sărătean.

www.respirateatru.ro

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat