La scurt timp după ce a preluat oficial frâiele ţării, în 1967, Ceauşescu a vizitat oraşul Sibiu, unde „oamenii muncii“ şi pionierii l-au întâmpinat cu urale | foto: WikipediaMii de sibieni, de toate vârstele, ies în stradă, aducând omagiu fierbinte geniului din Carpaţi Singurul post de televiziune transmite, timp de câteva ore, doar secvenţe din discursurile înălţătoare ale celui mai iubit fiu al poporului. Ziarul e plin cu mesaje de felicitare, iar pe prima pagină tronează fotografia secretarului general al Partidului, alături de savanta de renume internaţional care-i este consoartă, înconjuraţi de pionieri care zâmbesc şi le închină buchete multicolore de flori. În toate uzinele şi instituţiile se înalţă imnuri patriotice şi se ovaţionează indicaţiile preţioase ale marelui strateg care poartă ţara noastră pe noi culmi ale civilizaţiei şi progresului. Aşa ar fi arătat aniversarea „tovarăşului“ Nicolae Ceauşescu.

 

 

Din fericire, sângeroasa revoluţie din Decembrie 1989 a pus capăt unei suferinţe cel puţin la fel de crunte. Ceauşescu a fost ani la rând considerat „Cel mai iubit fiu al poporului“, „Strateg între strategii lumii“, sau „Conducătorul suprem“. Oricine îndrăznea să contrazică aceste clişee plătea scump. Cu siguranţă, cei 25 de ani de comunism sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu au reprezentat cea mai neagră perioadă pe care au cunoscut-o românii în istoria recentă. Teroarea, foamea, frigul, lipsurile de tot felul şi, poate cea mai mare umilinţă – interdicţia de a vorbi liber au fost constantele unei dictaturi care culmina, după modelul chinez şi nord-coreean, cu un dezgustător cult al personalităţii.

 

Nostalgici. Şi nu prea

 

Cei mai în vârstă îşi amintesc, cu siguranţă, paradele, galele şi mitingurile organizate la toate sărbătorile comuniste, inclusiv zilele de naştere ale cuplului dictatorial, evenimente la care trebuia să participi cu zâmbetul pe buze, fie că voiai sau nu. Toţi oamenii muncii de la oraşe şi sate, dar şi tineretul – mândria ţării se adunau pe stadioane, pe stradă, în fabrici, ori măcar în careul şcolii, pentru a „sărbători“. Cu foamea în gât.

 

Scene de familie

Despre viaţa cuplului Ceauşescu se ştiu încă prea puţine lucruri. „Erau foarte apropiați, se țineau de mână. Ceaușescu nu ieșea din cuvântul ei, dar și tovarășa se interesa mult de el, dacă a mâncat, dacă are tot ce-i trebuie, dacă e mulțumit. Luau masa în curte și se simțea bine împreună. Lui îi plăcea mult muzica Ioanei Radu și a Miei Braia și, după ce mâncau, el cânta, jucau table și ea îl mai fura. Zicea tovarășul: «Iar m-ai furat, nu mai joc!» «Hai, Nicule, că nu te mai fur…» Și uite-așa se distrau ei în familie“, povestea spune Suzana Andreiaş, șefa personalului la reședința de la Snagov a familiei Ceaușescu timp de aproape trei decenii. Lui Ceaușescu îi plăceau șahul, biliardul și voleiul. După versurile pe care le recita pe la congrese, se pare că citea literatura română și în primul rând poezia lui Eminescu. La mâncare nu era pretențios, avea gusturi rustice. Filmele le-a descoperit pe la 35 de ani. Era mare fan Kojak și se uita cu plăcere la filme polițiste americane. Toate reședințele lui erau dotate cu o sală specială de proiecție. După 1955, s-a apucat de vânătoare, mai întâi invitat de șefii locali de partid. Din 1968, cuvântările sale au început să fie tipărite. S-a ajuns la 33 de volume. În ultimii zece ani din viață, a suferit de diabet. Odată cu înaintarea în vârstă, a devenit tot mai fricos. Din 1972, nu mai purta niciun articol de îmbrăcăminte mai mult de o zi. Direcția a V-a a înființat ateliere de croitorie care produceau numai pentru el: îmbrăcăminte de birou, șepci Lenin, jachete Mao, paltoane de stofă englezească, hanorace vătuite, în stil sovietic, costume de vânătoare în stil german. Era pedant și obsedat de punctualitate. În fiecare dimineață, la 8 fix, coloana de mașini îl ducea la birou. Lua masa de prânz la ora 13 fix. Folosea gel de duș Badedas și se rădea cu Gillette. Îi plăceau Galbena de Odobești și șampania roze. Salariul oficial al lui Ceauşescu era de 18.000 de lei, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioadă. Ceauşescu depunea lunar 5.000 de lei la CEC, în contul copiilor săi. Au existat zvonuri că deţinea conturi secrete în străinăitate, dar urma acestora nu a putut fi descoperită. Garda personală consta din numai 40 de membri, însă Departamentul Securităţii Statului a avut 8.474 de oameni, iar trupele de Securitate, comandate de generalul Ghiţă, se ridicau la aproximativ 15.000.

 

Conducătorul iubit

 

Ceauşescu a fost unul dintre numeroşii lideri comunişti care au ezitat să-şi facă publică biografia, aşa cum a fost ea de fapt.  Aşa că, în momentul în care a ajuns în fruntea ţării, şi-a creat o istorie personală de care să se simtă mândru. În biografia oficială a lui Nicolae Ceauşescu scria că s-a născut la 26 ianuarie 1918, în comuna Scorniceşti, fiind fiu de ţăran, devenit activist încă de la începuturile mişcării comuniste în România. În tinereţe a fost arestat şi condamnat de mai multe ori pentru activităţi de propagandă comunistă şi instigare, astfel încât  a petrecut sfârşitul anilor ’30 şi începutul anilor ’40 în închisoare, unde a împărţit celula cu viitorul prim-secretar al PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenind protejatul acestuia. În 1944 a fost eliberat şi, după preluarea puterii de către comunişti, în 1948, a ocupat diferite funcţii în guvern. După moartea lui Dej, în martie 1965, a fost ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Între timp, în 1946 s-a căsătorit cu o comunistă devotată, Elena Petrescu, pentru ca în 1967 să devină şef al statului.

 

Minciună şi ambiţie

Timp de două decenii şi jumătate, românii au crezut că omul care a condus destinele ţării se trăgea dintr-o familie de ţărani cinstiţi şi săraci. De fapt, foaia matricolă, arată că Ceauşescu a văzut lumina zilei într-un cătun di apropierea comunei Scorniceşti. În fruntea familiei cu zece copii era Andruţă, sărac lipit pământului, care mai aducea bani în casă muncind în croitorie. „Nu se interesa de copiii lui. Fura, bea, sărea la bătaie și înjura“, mărturisea un bătrân preot din Scornicești. Micul Ceauşescu nu a avut cărţi şi adesea mergea la şcoală desculţ. Nu avea prieteni, era nervos şi imprevizibil. Dosarul său de cadre indica faptul că nu era chiar de „origine sănătoasă”: tatăl său fusese primar liberal, iar fratele său, Florea, a cochetat cu Mişcarea Legionară. Cătunul unde s-a născut „marele strateg“ fusese întemeiat, în secolul XI, de câteva pâlcuri de tătari aciuate în partea locului, iar descoperirile recente relevă că numele real a lui Ceuşescu era de sorginte tătărască: Ceauşoglu, tradus ca „fiu de slugă“. Asta nu l-a oprit pe cizmarul din fruntea ţării să ajungă membru de onoare în diverse academii şi să deţină un impresionant portofoliu de titluri de Doctor Honoris Causa. Tot mistificările comuniste îl făceau pe „nea Nicu“ un participant activ la viaţa tineretului sindical din Bucureştiul interbelic, pe când comuniştii erau scoşi în afara legii. Asta în ciuda faptului că, de fapt, Ceauşescu venise în capitală pentru a-şi face ucenicia la un cizmar.

 

Femeia din umbra dictatorului

 

Elena Ceauşescu a stat mereu în spatele dictatorului şi nu puţini sunt cei care susţin că de fapt ea conducea partidul şi republica. Deşi l-a înşelat, şi nu o dată, ea a fost parte din minciuna care a înconjurat cu o aură de mister personalitatea „geniului din Carpaţi“. În anii ’80, „Lenuţa“ şi-a fabricat diplome care îi consemnau prestigiul de savant de renume mondial şi doctor la diferite universităţi prestigioase din lume. Adevărul este că, după război, ea avea o slujbă modestă la Ministerul Afacerilor Externe. Într-o cămăruţă din subsolul sediului, trebuia să sorteze şi să facă tăieturi din ziare străine. Educaţia ei elementară, nereuşită la şcoala de cusut şi broderie, ori incapacitatea de a deosebi franceza de engleză nu au constituit nici o piedică în faţa ambiţiei sale de a deveni academician cu patalama. Soţul i-a susţinut mereu planurile mârşave. De îndată ce a ajuns în fruntea Partidului Comunist, Ceauşescu a impus-o într-un proaspăt înfiinţat Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Apoi, soţia dictatorului a preluat frâiele Ministerului de Finanţe chiar în momentul în care România ducea o luptă pentru returnarea datoriilor externe. „Cabinetul doi“ s-a amestecat mereu în numirile interne şi în problemele diplomatice, ba chiar prezida împreună cu Ceauşescu toate ceremoniile de partid şi de stat. Deşi cuplul Ceauşescu a avut trei copii, Zoe, Valentin şi Nicu, doar mezinul a fost implicat în politică, ocupând mult timp funcţia de prim-secretar al judeţului Sibiu.

 

Tiranul adulat

Începând cu anii ’70, Ceaușescu devine obiectul unui cult al personalității tot mai pronunțat, nemaiîntâlnit în Europa de la moartea lui Stalin. În acest context, poeții proletcultiști joacă un rol important. Titulatura completă, sub care era adresat de presa vremii includea funcțiile sale politice și statale: „Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forțelor armate”. Deseori se adăugau și apelative precum „genialul cârmaci”, „cel mai iubit fiu al poporului român”, „personalitate excepțională a lumii contemporane”, „luptător pentru cauza dreptății și păcii, și socialismului”, „geniul Carpaților”, „marele conducător”. Fostul ucenic muncitor nu se mai era așezat doar în rândul „eroilor clasei muncitoare”, ci începe să fie văzut la capătul unui șir lung de principi, regi, voievozi, de unde i se putea revendică legitimitatea. Activiștii culturali au mers până într-acolo încât descoperă în apropierea Scorniceștilor rămășițele unui prim homo sapiens european, pompos intitulat Australanthropus Olteniensis. Elena, cu o pregătire școlară elementară, ajunge „savant de renume mondial” și „mamă iubitoare” a poporului. Ea avea dreptul de a semna cu „dr.h.c.mult. Elena Ceaușescu“, deoarece primise mai multe titluri de la diverse universități din lume, acordate pentru merite politice, ceea ce constituia „o monedă de schimb“ pentru autoritățile anumitor țări, dar titlurile erau cât se poate de reale. Şi Nicolae Ceauşescu deţine chiar şi în prezent un doctorat de onoare de la Universitatea din Nisa. Cultul personalității lui Ceaușescu este completat de un complex cultural, care face din familia conducătoare nu numai depozitara înțelepciunii politice, dar și a valorilor culturale și științifice ale umanității. Președintele „scrie” cărți de filosofie, economie politică, istorie, este proclamat drept „mare gânditor al contemporaneității”. La o ședință de deschidere a Marii Adunări Naționale, Ceaușescu a apărut purtând sceptrul prezidențial, similar cu cele folosite de monarhi.

 

De râsu’-plânsu’

 

Absurdul la care ajunsese cultul personalităţii lui Ceauşescu l-a determinat pe pictorul Salvador Dali să-i trimită dictatorului, în aprilie 1974, o telegramă de „felicitare”: „Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Al dumneavoastră respectuos, Salvador Dali”. Nesesizând tonul ironic, cotidianul central al partidului, „Scânteia“, a publicat documentul. Într-o altă scrisoare, Dali i-a propus lui Ceauşescu să organizeze o mare „corrida” la Constanţa, pe motiv că ar aduce României mii de turişti străini.

 

 

„Prinţul moştenitor“

 

Nicu Ceauşescu s-a născut pe 1 septembrie 1951, iar evoluţia politică a personajului, ca şi destinul său bahic, a fost strâns legată de Sibiu. A avut o relaţie de lungă durată cu Donca Mizil, fiica lui Paul Niculescu Mizil, pe care a iubit-o până la sfârşitul vieţii. Era un om cult, pasionat de istorie şi poezie, printre poeții săi preferați numărându-se Nichita Stănescu, Mihai Eminescu și Adrian Păunescu, cu care a avut o relație strânsă de amiciție. Absolvent al Facultății de Fizică, părinții îi hărăziseră o carieră politică, însă relaţia dintre părinţi şi mezin a fost destul de tensionată în ultima perioadă. Nicu era prim-secretaral CC al UTC, iar din 1986, prim-secretar al organizației PCR Sibiu. În a doua jumătate a anilor ’80, a fost căsătorit cu Poliana Cristescu, o activistă de încredere, șefa organizației pionierilor. Interesant este că, fără aprobarea sau voinţa tatălui său, Nicu şi-a câştigat un renume foarte bun la Sibiu, încercând nu doar să-şi impresioneze prietenii de pahar, ci şi să fie cât mai aproape de problemele oamenilor. Vecinii săi spun că n-avea aerele la care te-ai fi aşteptat de la fiul unui şef de stat. Cu nostalgia faptului că, pe când alţi români mureau de foame, Nicu ordona aprovizionări gargantualice la „Alimentarele“ din Sibiu, cei de aici îl iubesc şi astăzi. Unii îi aduceau flori în perioada în care era judecat, iar bătrânii îl descriu ca pe un om extrem de bun şi sensibil. Acuzat inițial pentru genocid, omor deosebit de grav și subminare a economiei naționale, a fost condamnat în cele din urmă la doar cinci ani de închisoare pentru nerespectarea regimului munițiilor și armelor de foc. Urmare a stilului său de viaţă autodistructiv, s-a îmbolnăvit de ciroză şi a murit în Spitalul General al oraşului Viena, în septembrie 1996. „Trebuie să recunoaştem că, pentru Sibiu, a fost un om bun, un om care a ţinut cu poporul şi un om care de multe ori contrazicea şi politica familiei sale. Chiar personal venea şi spunea că trebuie să facem investiţia X şi ziceam: «Bu se poate, că uite, legea…». «Lasă, mă, legea, mă, şi lasă-i şi pe ei acolo, hai să găsim soluţii s-o facem!» Deci ăsta a fost Nicu Ceauşescu“, îşi aminteşte Nicolae Nan, „veteranul“ politicii locale.

 

 

Deschisă pentru toţi

Au trebuit să treacă mai bine de 20 de ani pentru o incursiune în cabana de la Sălişte, zona „La marmeladă“, unde Nicu Ceauşescu dădea petreceri de pomină pe vremea când era „tovarăşul prim“ de Sibiu. În 2010, primăria a decis că fosta locaţie a Gospodăriei PCR, odată modernizată, poate intra în circuitul turistic. „Aici veneau, făceau şedinţe, chefuri, era şi o mică cabană de vânătoare, cu un lac unde se putea pescui, era şi o pistă de elicopter“, povestea Teodor Banciu.

Lasă un răspuns