45 de ani de la o performanță istorică

45 de ani de când echipa CSȘ Sibiu, pregătită la acea vreme de profesorul Traian Tudoran, a câștigat pentru Sibiu singurul titlu național de juniori I la fotbal s-au împlinit pe 4 iulie.

css 45Cea mai mare performanță a fotbalului juvenil sibian s-a consemnat în 1971, când echipa formată din Turlea, Musca, Marcu, Vîrlan, Dopp, Schell, Hintea, Olaru, Munteanu, Bratu, Gunnesch, Lodea, Mohan, Bogdan, Mutu și Șoaită câștiga, în premieră, titlul național de juniori I, după o finală cu cei de la Petrolul Ploiești. „A fost o performanță extraordinară pentru noi la acea vreme. Evoluam în deschiderea partidei dintre Steaua și Dinamo. Nu știu de ce, dar tot stadionul parcă ținea cu noi. Când am auzit acel vuiet al mulțimii, ni s-a ridicat părul pe noi. Vă dați seama ce însemna pentru noi un stadion arhiplin de 40.000 de oameni”, își aduce aminte Ioan Bratu, unul dintre componenții vechii echipe.

Penaltiuri și caniculă

După 90 de minute de joc, tabela indica egalitate, iar sibienii s-au impus la loviturile de la 11 metri, cu scorul de 4-3. „Adevărul e că era o temperatură caniculară. Noi nu eram atât de obișnuiți cu astfel de temperaturi. Am rezistat până la final, iar la penaltiuri am fost mai preciși. A fost încununarea cu succes a unui sezon extraordinar, în care am pierdut un singur meci”, rememorează Eduard Schell, căpitanul echipei.

Laude pentru „Puștiu“

Într-o scrisoare trimisă de marele antrenor român Piști Kovacs către profesorul Traian Tudoran, acesta mărturisea că l-a bucurat câștigarea campionatului național de juniori și primirea distincției Meritul Sportiv. „Am discutat mult cu tine, despre fotbal și eforturile tale cu echipele de pitici și juniori din Sibiu (plus confecționarea tricourilor acasă de mama ta și alte mătuși). Ne-a rămas sentimentul ferm că am făcut câte ceva pentru fotbalul nostru!… Îți trimit aceste rânduri sumare ca semnal al stimei mele personale pentru ce ai făcut pentru fotbal!”, scria Kovacs. În memoria profesorului Traian Tudoran, la Sibiu se organizează și un turneu pentru juniori. Finala din acest an a avut loc miercuri, pe Stadionul Municipal, iar premierea a fost făcută chiar de fiicele reputatului profesor.

One Comment

  1. Foarte buni

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*