Stadionul rușinii

Până pe 15 martie, constructorul trebuie să finalizeze toate lucrările prevăzute în contract la Stadionul Municipal. Deocamdată, în ciuda penalităților pe care antreprenorul le suportă deja de mai bine de o lună, șantierul se mișcă tot ardelenește.

În cadrul primei etape de reabilitare a Stadionului Municipal, lucrările specificate în contract constau în reabilitarea tribunei oficiale, a peluzei cu vestiare, a pistei de atletism și a gardului de împrejmuire a acesteia, precum și demolarea tribunelor degradate, care vor fi reconstruite într-o altă etapă a modernizării, care urmează să fie contractată. Au existat însă întârzieri majore, iar lucrurile au înaintat foarte anevoios.

Constructorul plătește penalizări

Începând cu data de 15 decembrie 2018, SC Construcții SA datorează penalitățile prevăzute de contract, având în vedere că termenul intermediar de finalizare a lucrărilor la interior nu a fost respectat. „Conform clauzelor acestuia, penalitățile se calculează la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, plus 8 puncte procentuale care se aplică la valoarea totală a contractului până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor. Prin urmare, cuantumul penalităților se va cunoaște în data în care constructorul va finaliza lucrările la interior“, se mai arată în răspunsul municipalității.

Stadiul lucrărilor

Până în prezent, s-au demolat tribunele vechi, s-a lucrat la pista de atletism și la gardul împrejmuitor, la rețelele de utilități și hidranți, la refacerea hidroizolațiilor, s-au placat cu granit scările de acces în tribuna oficială și s-au efectuat lucrări de reparații la tribuna oficială, la prelungirea tunelului de acces a jucătorilor în teren, la grupurile sanitare exterioare și vestiarele sălii de atletism, s-au montat proiectoarele de iluminat în tribuna oficială și corpurile de iluminat pe peluză și s-au achiziționat scaunele pentru spectatori în tribună și peluză.

La ora actuală, se finalizează înlocuirea tuturor instalațiilor interioare de canalizare și ape pluviale din interiorul clădirii principale, precum și termosistemul de la exteriorul clădirii. Se montează ușile la interior și se instalează corpurile de iluminat în grupurile sanitare și în sălile de atletism. Grupul sanitar pentru persoane cu dizabilități este aproape finalizat. Se execută hidroizolația și alte lucrări în tribuna oficială și se reface loja tribunei oficiale, balustrada din zona de tribune, precum și căile circulabile la balcoanele de la etajul II.

8,2 milioane de lei este valoarea contractului încheiat cu asocierea SC Construcții SA – SC Arhimus SRL 

În următoarea perioadă, constructorul va demola anexele degradate de lângă tabela de scor, va îndrepta zonele în care s-au demolat construcțiile vechi și va finaliza hidroizolarea și alte lucrări în peluză. Se vor monta scaunele în tribună și peluză, băncile pentru rezerve, porțile de fotbal și acoperișul tunelului pentru jucători. Se va completa cu gazon acolo unde s-a intervenit și se va monta un grup electric care va asigura alimentarea cu energie electrică în cazul întreruperilor neprevăzute, au mai precizat reprezentanții Primăriei.

Ardelenii trec Carpații

Până la sfârșitul acestui sezon, FC Hermannstadt va juca meciurile de acasă, cel mai probabil, în orașul lui Dobrin. „Probabil vom juca la Pitești, din ce am vorbit. E clar că nu putem juca la Tg. Mureș. La Cluj ne-au ajutat oamenii cu acel joc. Deci probabil vom juca la Pitești meciurile de acasă“, a declarat antrenorul Vasile Miriuță, zilele trecute la DigiSport. Vom vedea cât de inspirată va fi alegerea, în condițiile în care primul meci programat este cel cu CS U Craiova și s-ar putea să fim în luptă directă pentru play-off.


Cosmin PAL, Mihai COLIBABA

One Comment

  1. Pingback: Sibiu | Ziarul Mesagerul – FC Hermannstadt continuă cu Miriuță! Acesta a semnat până în vara lui 2021

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*