Primăria Sibiu anunță încheierea lucrărilor de extindere a școlii „Regina Maria”

Școala „Regina Maria” este pregătită să elimine învățământul în două schimburi. Primăria a creat încă șapte săli de clasă și laboratoare în mansarda proaspăt finalizată.

Noua mansardă a școlii gimnaziale „Regina Maria” a fost finalizată, recepția lucrărilor de construcție fiind planificată în 3 aprilie, anunță municipalitatea, într-un comunicat de presă.

Lucrarea a fost executată de firma SC Balor Cons SRL, investiția având o valoare de 2,8 milioane de lei, fonduri provenite din bugetul local al Sibiului. Contractul a presupus mansardarea unui corp al școlii, rezultând un spațiu de 700 de metri pătrați în care s-au creat șapte săli de clasă, trei laboratoare, grupuri sanitare și alte spații conexe.

“Mansarda va fi mobilată în următoarea perioadă și va fi dată în folosință. Aproximativ 250 de elevi de gimnaziu din această școală își vor desfășura cursurile în noile spații, eliminându-se astfel orele de după amiaza”, a anunțat primarul Astrid Fodor.

Constructorul a executat lucrări la structura de rezistență a clădirii, a ridicat zidurile mansardei, a amenajat toate rețelele de utilități și a construit noul acoperiș. Pentru iluminarea spațiului s-au folosit lucarne și ferestre de tip Velux, iar pentru siguranța elevilor și profesorilor, mansarda a fost dotată cu un sistem de detecție și alertare la incendiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*