500 de alergători iau startul la Night Cross Challenge

Night Cross Challenge se va desfăşura în această seară, în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.

foto: Ovidiu Matiu

După două ediţii de succes, anul acesta cel mai frumos cros de noapte din Sibiu va reuni la start 500 de alergători din Sibiu şi judeţele limitrofe şi chiar din afara ţării.

„Anul acesta avem un număr record de participanţi la eveniment, fapt care ne onorează şi ne încurajează să continuăm demersurile noastre de promovare a sportului în Sibiu. Sunt convins că de la an la an putem creşte foarte mult acest proiect, cu atât mai mult cu cât avem un concept inedit, o locaţie frumoasă, oameni implicaţi şi pasionaţi în echipa noastră de organizare, sprijin din partea autorităţilor locale şi susţinerea partenerilor noştri”, a declarat Daniel Troancă, dirctorul de concurs al Night Cross Challenge.

Evenimentul va începe de la ora 19.00, cu validarea înscrierilor şi preluarea kiturilor de participare, startul urmând a se da la ora 21.30 la categoria Avansaţi 9 km, respectiv la 21.40 la categoria Hobby 4,5 km. Intrarea în muzeu este liberă pentru toţi cei care doresc să participe la eveniment ca şi concurenţi, susţinători sau spectatori. După competiție, toţi participanţii sunt aşteptaţi la Pasta Party şi la zona de relaxare până la miezul nopţii. Nu vor lipsi muzica bună şi tombola cu premii.

Cei mai buni concurenţi la categoria Avansaţi, feminin şi masculin, vor fi desemnaţi Best Runners 2017 şi vor fi premiaţi cu câte 100 euro de către MI-PAY, unul din partenerii evenimentului.

foto: Andrei Piloiu

Proiectul este organizat de Asociaţia „DA pentru Sport”, fiind cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu şi de Consiliul Local prin Primăria Sibiu şi susţinut de Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, CAB Sport. Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Sibiu. Partener principal: VISMA. Parteneri de eveniment: Mi-Pay, Andu, Antibiotice Iaşi, Aria Sport, Explorer Sports Sibiu, LARA Coffee Shop.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*