A comandat un telefon cu 3.500 de lei şi a primit un fake

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat și o femeie, cercetați penal pentru înșelăciune.

În fapt, în iunie, femeia în vârstă de 21 de ani și bărbatul în vârstă de 22 de ani, ambii din județul Ilfov, ar fi indus în eroare un sibian, oferindu-i spre vânzare o replică a unui telefon mobil.

Sibianul îl contactase pe bărbat în urma postării de către acesta din urmă pe un site de vânzări – cumpărări  a unui anunț prin care oferea spre vânzare un telefon mobil. Ulterior, sibianul s-a întâlnit cu femeia în municipiul Sibiu, aceasta oferindu-i o cutie în care era telefonul fake, în schimbul căruia a primit suma de 3.550 de lei.

Cei doi ilfoveni au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați instanței cu propunere legală.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*