A doua ediție a campaniei „Pedalăm, nu butonăm, ne mișcăm și ajutăm”

Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu, prin Serviciul Rutier, Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de Asistență Socială, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Crucea Roșie – filiala Sibiu au organizat vineri, 19 mai, o activitate pentru copii și tineri, intitulată „Pedalăm, nu butonăm, ne mișcăm și ajutăm”.

Activitatea a fost organizată de Ziua Internațională a Spor­tului și a adunat peste 100 de copii de la școlile și liceele din Sibiu, pregătiți pentru a parcurge câțiva kilometri pe bicicletă, pe un traseu pregătit pentru acest eveniment, de la Stadionul Municipal, până în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Activitatea a avut ca scop promovarea sportului în rândul copiilor și tinerilor. În același timp, organizatorii și-au propus să promoveze mersul pe bicicletă în oraș, să conștientizeze conducătorii de automobile asupra prezenței bici­cliștilor în trafic și să-i învețe pe cei mici cum să se echipeze corespunzător atunci când folosesc bicicleta.

„Ca și anul trecut. dorim să sprijinim mai multe victime ale traficului rutier, în special copii care și-au pierdut părinții în evenimente rutiere, dar și copii care au suferit în urma unor accidente rutiere. Dorim să promovăm sportul, absolut obligatoriu pentru sănătate și, nu în ultimul rând, ca alternativă pentru consumul de substanțe nocive și statul în fața televizorului sau calculatorului”, explică inspectorul social Marius Talmațchi. Acțiunii i s-au alăturat și fotbaliștii de la FC Hermannstadt.

Responsabilitate și educație

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, câțiva voluntari de la Crucea Roșie Sibiu i-au învățat pe copiii și tinerii prezenți la eveniment cum să acorde primul ajutor în cazuri de urgență sau în cazul unui accident rutier, au primit sfaturi din partea polițiștilor, dar au avut ocazia să se întâlnească cu sportivii sibieni care au venit să susțină acest proiect.

„În baza parteneriatului cu Arhiepiscopia Sibiului, Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu, prin Serviciul Rutier, a răspuns prezent invitației de a realiza cea de-a doua ediție a campaniei prin care promovăm sportul ca modalitate de petrecere a timpului liber, dar și ca un mod de prevenire a accidentelor rutiere. Toți cei prezenți au fost invitați să adreseze mesaje atât de promovare a sportului, cât și de prevenire a accidentelor rutiere. Ne propunem ca, prin astfel de activități, să-i responsabilizăm mai mult atât pe bicicliști, cât și pe ceilalți participanți la trafic”, arată agentul șef adjunct Ionuț Natea, din patea Serviciului Rutier.

Polițiștii au oferit, la final, mai multe premii în cadrul unei tombole, iar par­ticipanții au avut posibilitatea să doneze pentru o campanie umanitară destinată victimelor accidentelor rutiere.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat