A fost deschisă circulația rutieră pe drumul judeţean dintre Tilişca şi Rod

Veste bună pentru locuitorii din Mărginimea Sibiului şi pentru toţi şoferii care conduc pe drumul judeţean DJ 106 E. Consiliul Județean a recepționat terminarea lucrărilor pe această șosea, între localitățile Tilişca şi Rod.

Lucrările de reparaţie capitală s-au încheiat, iar circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii normale, pe ambele sensuri.

Gata într-o lună

În urma alunecărilor de teren produse din cauza precipitaţiilor abundente şi a scurgerii apei de pe versanţi de la sfârşitul lunii martie, o porţiune de drum dintre localităţile Tilişca şi Rod s-a surpat, ceea ce a condus la o desfăşurare îngreunată a traficului rutier, pe un singur sens, iar ulterior la închiderea circulaţiei rutiere şi devierea traficului pe o rută ocolitoare. „Deteriorările pe care le-a constatat comisia de evaluare a pagubelor, constituită la nivelul Instituţiei Prefectului judeţului Sibiu, au constat în surparea zidului de sprijin şi a căii de rulare pe o lungime de aproximativ 25 de metri liniari. Totodată, comisia a stabilit o valoare a pagubelor de 1,5 milioane lei”, precizează Ovidiu Fărcaş, directorul Direcţiei Tehnice, Investiţii şi Patrimoniu din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu.

Reparaţia capitală s-a încheiat, iar circulaţia rutieră se desfăşoară acum în condiţii normale

Reparaţia capitală s-a încheiat, iar circulaţia rutieră se desfăşoară acum în condiţii normale

Lucrare efectuată de Drumuri şi Poduri

Consiliul Judeţean a procedat la expertizarea, proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare a tronsonului de drum afectat. Lucrările au fost executate de către societatea de drumuri şi poduri a Consiliului Judeţean Sibiu, SC Drumuri şi Poduri SA, care este şi administratorul drumului, şi au constat în refacerea zidului de sprijin cu tehnologii moderne, refacerea fundaţiei drumului, ancorarea zidului de sprijin şi a drumului cu ancore speciale şi plasă din oţel de înaltă rezistenţă, forarea în stâncă pentru ancoraje cablu spiralat, injecţii cu suspensie de ciment, şanţ betonat, parapete din zidărie de piatră rostuită cu mortar şi refacerea carosabilului. Lucrările au început în data de 8 mai şi s-au finalizat în 2 iunie.

Mai ieftin decât se anticipa

„Ne bucurăm că am finalizat această lucrare cu grad mare de dificultate, în cel mai scurt timp posibil. S-a lucrat şi pe ploaie şi noaptea, cu ajutorul reflectoarelor de pe utilaje, şi în week-end. A fost o lucrare neprevăzută pe care am gestionat-o exemplar şi am avut şi resursa financiară să o realizăm. Doresc să felicit toată echipa care a coordonat şi executat această lucrare. Cu toţii au dat dovadă de profesionalism şi seriozitate”, a menționat președintele Ioan Cindrea. La recepție au participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Sibiu, ai executantului lucrărilor, dirigintele de şantier şi primarul comunei Tilişca. Valoarea lucrărilor, executate şi finanţate din bugetul Consiliului Judeţean Sibiu, s-a ridicat la 850.000 de lei, aproximativ jumătate faţă de estimările iniţiale. (Cosmin PAL)


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*