Aberația sistemului: Un tânăr vindecat de Covid a vrut să doneze plasmă ca să salveze vieți. I s-a cerut să plătească

Un cititor al Digi24.ro, vindecat de Covid, a vrut să ajute și să doneze plasmă cu anticorpi pentru tratamentul altor români aflați în spitale. Ne-a scris însă că s-a lovit de mai multe obstacole în demersul său, inclusiv de unul financiar. Mai exact i s-a spus că trebuie să plătească, și încă o sumă considerabilă, echivalentul prețului a două teste PCR.

„Numele meu este George Rizea, sunt din Târgoviște, am 33 de ani și m-am vindecat de coronavirus, fiind externat în această săptămână. Dinainte să mă îmbolnăvesc de acest virus eram donator de sânge obișnuit, vârsta și sănătatea permițându-mi acest lucru. În momentul în care m-am vindecat de Covid19, primul meu gând a fost să pot dona plasma pentru a putea ajuta pe oamenii care sunt în situație critică de lupta pe viață și pe moarte. Ei bine, cu toată bunăvoința mea, statul nu îmi permite să pot ajuta, pentru că departamentele lui nu știu unul de celalalt, stânga nu știe ce face dreapta. Astfel, pentru a putea dona, trebuie să ma deplasez cel mai aproape la București, la
centrul de transfuzii din Târgoviște nu există aparatură de separare (a plasmei de sânge – n.r.) pentru că niciuna dintre insituțiile medicale nu a…cerut?!. N-ar fi o problemă să merg până la București. Problema ar fi că există o regulă impusă (probabil de Ministerul Sănătății) prin care oricine, ca potențial donator, să fie obligat să prezinte Centrului de Transfuzii două teste consecutive negative de Covid19, pe care nimeni n-are cum să le prezinte, pentru că la ieșirea din spital nu face nimeni așa ceva, și nici pe banii proprii nu pot să-mi permit să plătesc de 2 ori câte 300 de lei, pentru teste la cerere, ca apoi să merg să donez”, a povestit George Rizea.

Acesta susține că a sunat la centre de transfuzie din București și Brașov, și i s-a explicat că protocolul presupune ca persoana care dorește să doneze plasmă să se prezinte la centru cu rezultatele negative a două teste consecutive.

„Statul își pune singur piedici, cu toată bunăvoința din păcate nu pot plati din fonduri proprii toate aceste sume. Este valabil pentru oricine dorește sa doneze„ spune tânărul din Târgoviște.

Problema este dată de faptul că protocolul de recoltare impus de Ministerul Sănătății stipulează necesitatea existenței a două teste consecutive PCR care să ateste că donatorul de plasmă s-a vindecat de Covid. Testele erau efectuate până acum, și unele spitale sunt în continuare, efectuate înainte de externarea pacientului. În cazul spitalului din Târgoviște, unde a fost internat timp de 16 zile George Rizea, acest lucru nu s-a întâmplat.

Tânărul susține că a fost externat cu simple analize de sânge.

„Este mare nevoie de donatori de plasmă”

Doctorul Alexandra Bornea, care coordonează Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, a explicat pentru Digi24.ro că, într-adevăr, protocolul donării presupune existența celor două teste negative, însă nu s-a confruntat până acum cu o situație în care pacientul să fi fost externat fără testare.

Alexandra Bornea a spus că, dacă există situații în țară unde spitalele nu mai efectuează testele la externare, pentru a nu descuraja persoanele care vor să doneze plasmă, ar trebui modificat regulamentul de recoltare, astfel încât testele Covid să fie efectuate gratis pentru cei care vor să doneze plasmă și nu au aceste teste efectuate în spitalul unde au fost internați.

”Există criteriile de eligibilitate pe care ca medic ești responsabil să le respecți. Să vină pacienți care au în continuare virusul este un risc epidemiologic. Cei care au gândit normele, exact la situația asta s-au gândit, să știi dacă donatorul s-a vindecat, de aceea este nevoie de aceste teste negative”, a spus doctorul Bornea.

Aceasta a ținut să sublinieze că este mare nevoie de donatori de plasmă, pentru că a crescut numărul de bolnavi în stare gravă. „La început noi nu am avut solicitări de plasmă pentru Spitalul Județean, dar în ultimele zile am dat preponderent la noi pentru că au crescut cazurile grave și aici. Chiar sunt îngrijorată și vreau să recoltez cât mai mult și nu vreau să fiu în situația de a nu avea plasmă”, a spus Alexandra Bornea.

Plasma de la un donator vindecat COVID-19 se administrează doar pacienților critici infectați confirmați cu această boală, având vârsta de cel putin 18 ani.

Potrivit Ministerului Sănătății, pacienții care pot beneficia de anticorpii din plasmă trebuie să îndeplinească anumite criterii. Procedura de donare a plasmei durează aproximativ o oră, potrivit medicului.

Sursă: Digi24

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*