Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, partener strategic al evenimentului „Sibiu 100. Centenarul României Mari”

Centenarul Marii Uniri de la 1918 este sărbătorit la Sibiu printr-un eveniment de amploare, care va avea loc astăzi în Piața Mare.

Primăria Municipiului Sibiu, cu sprijinul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescuʺ – partener strategic, Continental Automotive Systems – partener principal și al Casei de Cultură a municipiului Sibiu – producător, organizează evenimentul „Sibiu 100. Centenarul României Mari” cu scopul de a reitera importanța Marii Unirii în istoria noastră recentă și pentru a readuce în atenția comunității rolul important al Sibiului în înfăptuirea acestui act istoric, dar și în zilele de după Unire când în orașul nostru a funcționat Guvernul provizoriu al provinciei.

300 de cadeți ai Academiei Forțelor Terestre vor defila în costume militare de epocă prin centrul istoric al Sibiului

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu este continuatoarea tradițiilor educaționale și instituționale a primei școli militare de ofițeri din România. În această calitate, instituția s-a alăturat evenimentului „Sibiu 100. Centenarul României Mari”, ca partener strategic.

Contribuția Academiei se va concretiza printr-o paradă militară în care 300 de cadeți vor îmbrăca costume militare românești și franceze specifice epocii, special confecționate prin grija Primăriei Sibiu, cu atenție la detalii și la materialele folosite. Parada va defila prin centrul istoric pe traseul: Piața Mică – Piața Mare – str. Samuel Brukenthal – str. Mitropoliei – str. Tribunei – str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare.

„Este o misiune de suflet pentru noi, membrii comunităţii academice militare sibiene, să cultivăm, permanent, în conştiinţa generaţiilor de ofiţeri pe care îi formăm, respectul pentru jertfa de sânge a celor care au pus mai presus decât propria viaţa, binele ţării.

Invitaţia de a deveni parte a celui mai important şi de amploare eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri din oraşul nostru, „Sibiu 100 – Centenarul României Mari” ne oferă prilejul să ne manifestăm activ în viaţa socială şi culturală a comunităţii locale, iar studenţilor noştri oportunitatea de a participa, prin defilarea în uniforme ale armatei române şi franceze din perioada Primului Război Mondial, la  o autentică lecţie de istorie şi un prilej de a cinsti faptele de arme ale înaintaşilor noştri.

Sperăm ca parada celor 300 de cadeţi din Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” şi a reprezentanţilor comunităţilor locale din municipiu şi împrejurimi să reprezinte un imbold suficient de puternic pentru ca, în data de 6 octombrie, publicul să ni se alăture să retrăim euforia momentului de acum 100 de ani, din timpul vizitei generalului francez Henri Berthelot, aflat în Sibiu pentru popularizarea ideii unirii Banatului şi Transilvaniei cu Regatul României.” (gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*