Accident cu patru mașini pe strada Semaforului, provocat de un șofer beat, fugit. Un taximetrist a ajuns la spital traumatism de coloană cervicală

Un accident cu patru mașini s-a produs în urmă cu puțin timp pe strada Semaforului din municipiul Sibiu. Accidentul a fost provocat de un șofer beat, fugit de la fața locului.

Potrivit celor de la Poliției, în coliziune au fost implicate trei mașini și o autoutilitară.

Șoferul care ar fi produs accidentul a abandonat autoturismul și a plecat fără acordul polițiștilor.

Șoferul primului autoturism lovit, un sibian de 50 de ani, a fost transportat la spital, constient.

La scurt timp după producerea accidentului, polițiștii l-au identificat pe șoferul fugar, un sibian în vârstă de 46 de ani, iar în urma testării sale alcoolscopice a rezultat o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliția Sibiu: În continuare se vor întocmi actele premergătoare efectuării de cercetări penale pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

În zona se circulă îngreunat.

Reprezentanții SAJ Sibiu au trimis de urgență un echipaj la accident. Conform acestora, o singură victimă, 50 de ani, taximetrist transportat la UPU cu traumatism de coloană cervicală.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*