Acțiuni educative ale Gărzii de Mediu, la Liceul Teoretic „Constantin Noica“ din Sibiu și Școala gimnazială nr. 3 din Cisnădie

Comisarii de mediu sibieni au marcat Ziua Gărzii Naționale de Mediu prin acțiuni educative, alături de elevii clasei I B de la Liceul Teoretic „Constantin Noica“ din Sibiu, îndrumați de profesoara Adriana Popa, și cei din clasele a IV-a A și B de la Școala gimnazială nr. 3 din Cisnădie.

Ei le-au explicat copiilor misiunea și atribuțiile Gărzii de Mediu, dar, mai ales, cât de importantă este protecția mediului și ce poate face fiecare pentru un Pământ curat și sănătos.

„Ziua Gărzii Naționale de Mediu reprezintă un prilej de a transmite sibienilor că vom continua acțiunile noastre de control, în scopul prevenirii și reducerii poluării factorilor de mediu, a prejudiciilor aduse mediului și pentru conservarea patrimoniului natural, în beneficiul acestei generații și al generațiilor viitoare. De asemenea, vom continua și acțiunile de informare și conștientizare a tinerei generații cu privire la responsabilitatea pe care o au față de mediul înconjurător. Mi-aș dori ca împreună să înţelegem că viitorul nostru şi al copiilor noştri depinde de atitudinea pe care o avem faţă de natură“, a explicat Constantin Dragomir, comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu.

Ziua Gărzii Naționale de Mediu este sărbătorită în fiecare an, pe 12 martie, dată care a fost stabilită printr-un ordin de ministru din 2007.


Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*