Actriţa Ioana Iacob, despre „Barbarii” lui Radu Jude: O încercare de a ne confrunta cu propria noastră istorie | INTERVIU

Actriţa Ioana Iacob, protagonista lungmetrajului „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, care va avea în curând proiecția de gală la Sibiu, vorbeşte într-un interviu despre Holocaust şi confruntarea cu propria istorie, despre colaborarea cu regizorul Radu Jude şi despre condiţia artistului angajat.

Ioana Iacob / foto: Silviu Gheţie

Originară din Timişoara, unde s-a născut în 1980, Ioana Iacob este actriţă a Teatrului German de Stat. A jucat în numeroase spectacole, iar cât priveşte filmul, la Berlin a început totul, după cum povesteşte. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2019, este primul lungmetraj de mare calibru pentru ea. Subiectul abordat – unul „sensibil în istoria noastră, care nu a avut parte de atâta expunere” – i-a stârnit curiozitatea şi speră să aibă acelaşi efect asupra celor care îl vor viziona. „Au existat aceste derapaje pe care trebuie să ni le asumăm şi trebuie să ni le asumăm cu tot patriotismul din noi”, afirmă ea.

Filmul o are în centru pe Marina, regizoare ce pune în scenă – pentru un spectacol de stradă – reconstituirea istorică a masacrului de la Odessa din Al Doilea Război Mondial. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este primul film românesc care a fost premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a avut premiera în luna iulie a acestui an. Pelicula a mai fost recompensată cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu, la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival, şi cu premiul Golden Barge pentru cel mai bun lungmetraj, la Vukovar Film Festival (Croaţia).

Proiectat în avanpremieră naţională la Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul, cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude va rula în cinematografele româneşti, într-o serie de avanpremiere, din 24 septembrie, iar premiera este programată pentru 28 septembrie. Proiecția de gală a lungmetrajului va avea loc vineri, 28 septembrie, de la ora 17.30, la Teatrul Gong din Sibiu. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului și va fi urmat de o sesiune întrebări și răspunsuri.

Din distribuţie fac parte Ioana Iacob, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Alexandru Dabija, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ. Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan. Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

Prezentăm integral interviul acordat News.ro de actriţa Ioana Iacob:

Cum ai ajuns să joci în filmul acesta? Cum l-ai cunoscut pe Radu Jude?

Ioana Iacob: Radu a montat două producţii la Timişoara, la Teatrul Naţional, unde eu nu joc. El este un mare amator de teatru şi a venit să vadă şi alte spectacole. Şi m-a văzut în mai multe. Apoi m-a invitat la casting. A făcut un prim casting la Timişoara – nu ştiu dacă şi în alte oraşe – unde a invitat mai toate actriţele de vârsta mea sau mai tinere, după care mi-a spus că mai vrea să mă vadă o dată, iar după scurt timp a urmat un casting la Bucureşti. La primul casting, el mi-a dat replica şi a fost foarte haios, la al doilea, l-a lăsat pe Cristi, care şi filma, să îmi dea replicile, el doar se uita. Au fost şi actriţe care tocmai terminaseră facultatea, adică mult mai tinere decât mine, dar cred că undeva pe la vârsta mea s-a oprit, pentru că îşi punea întrebarea dacă sunt prea în vârstă pentru rolul ăsta. A chemat toate genurile de actriţe, nu am observat un anumit tipar.

Experienţa, per ansamblu, cum a fost?

Ioana Ioacob: Am lucrat foarte bine. Atmosfera de la filmări a fost incredibilă.

Cum este Radu Jude ca şef de echipă?

Ioana Iacob: E foarte stăpân pe situaţie. E foarte amuzant şi creativ. Îi vin idei pe loc, pe care le pune în practică – şi nu doar replici, venea cu o chestie nouă la fiecare scenă aproape. Ce e remarcabil la el e că are un instinct extraordinar să simtă când e bine scena. Nu vorbeşte atât de mult, cum fac alţi regizori, despre rol şi copilăria personajului şi ce-a mâncat şi ce zodie e, dar când era bine, te puteai baza pe asta, simţea imediat. E foarte direct, dureros de direct câteodată, dar e atât de benefic şi constructiv, cel puţin pentru mine. Acest direct al lui e unul care nu jigneşte. Pentru mine a fost extraordinară munca asta cu el.

Între lungmetrajele în care ai jucat, unde se încadrează „Barbarii”?

Ioana Iacob: Am o agenţie în Berlin, pentru că vorbesc foarte bine limba germană – o vorbesc încă din copilărie – şi pentru că sunt şi la Teatrul German. De fapt, în Germania a început totul. Primul meu film a fost al unui student de la Şcoala de Regie de la Ludwigsburg, care îşi susţinea diploma. La premiera aceea m-a cooptat cineva de la Berlin. Am mai făcut câteva filme în Germania, dar mai mult seriale în care eram distribuită mai mereu în delicventa est-europeană sau ceva de genul, unde tot timpul se chestionează de unde vii şi de unde ai accent. Pentru că am un accent în germană, nu este limba mea maternă. Cred că cel mai interesant film făcut în Germania a fost un serial de zece episoade, care a participat şi la Berlinală. Se numeşte „Im Angesicht des Verbrechens” („In the Face of the Crime”). Era un film despre mafia rusească. Trebuia să fiu rusoaică, dar regizorul a decis să fiu totuşi româncă, pentru că nu sunt numai ruşi în lumea aia. În ţară, am făcut doar două filme cu Radu Gabrea – „Cocoşul decapitat” şi „Mănuşi roşii”. Aşadar, „Barbarii” este primul meu film de acest calibru.

Cum te-ai împăcat cu textul şi cu tema abordată?

Ioana Iacob: Nu mulţi cunosc atâtea detalii despre Holocaust, nici eu nu le ştiam. Cunoşteam situaţia, dar nu aşa amănunţit. Mi s-a părut important să ştiu ce spun când spun textul. Să ştiu exact despre ce vorbesc. Aşa că am luat fiecare referinţă şi am căutat-o. Am citit mult şi am urmărit tot felul de documentare şi materiale de arhivă, pe care mi le dădea şi Radu, am discutat cu el mult înainte de filmări. Apoi am învăţat şi textul, dar am avut o perioadă destul de lungă în care m-am putut ocupa de el. Nu a fost pe ultima sută. Am vrut să fie ultimul lucru la care să mă gândesc la filmări, să nu bâjbâi, pentru că ştiam că o să am un volum mare de lucru. Când am ajuns la Bucureşti, îl ştiam foarte bine. Plus că, la filmări, se întâmpla tot timpul ca Radu să vină cu o idee: „A, şi mai spune şi asta”. Şi nu era o chestie de genul „Ce faci la prânz?”. De exemplu, în scena în care începe să plouă şi mă cert cu băiatul ăla, a venit şi mi-a zis: „Spune-i că ştiu de la Vittgenstein că a vorbit despre…”. I-am spus: „Pe bune!? La toată nebunia aia? Mai zi-mi o dată cum e citatul”. Trebuia să fie şi corect, nu să înfloresc. Am avut libertatea asta şi a fost bine.

Cum te-ai descurcat cu nuditatea ta? De a lui Şerban Pavlu nu întreb. Bănuiesc că nu e cel mai confortabil lucru.

Ioana Iacob: Nu este şi cred că pentru nimeni nu e. Dar în cadrul ăla, unde sunt atâţia oameni, şi s-a avut grijă să avem platoul mai intim, te concentrezi pe atâtea alte lucruri, încât asta devine secundară şi atunci nu eşti oripilat de propria ta nuditate. Şi dacă eşti concentrat pe ce ai de făcut… Mai ciudat era între cadre, când îţi mai luai ceva pe tine, apoi dădeai iar jos – până începeai de fapt să intri în scenă. Cu Şerban nu mă ştiam. Ne-am întâlnit de câteva ori, am făcut o repetiţie, şi după aia prima scenă a fost să ne dezbrăcăm.

Tu cum ai defini-o pe Mariana – feministă, artist angajat?

Ioana Iacob: Acest aspect al artistului angajat este destul de necesar şi de dificil – nu ştii exact dacă poţi să schimbi o mentalitate. Cred că e importantădiscuţia care se naşte. Pe Mariana o văd ca pe o femeie, pe de o parte, foarte puternică şi determinată, intelectuală, documentată, pe de alta, în viaţa ei personală, cumva nu face faţă cu aşa brio tuturor situaţiilor, ceea ce o face umană, reală.

Tu eşti un artist angajat?

Ioana Iacob: E complicat, ca actor, după părerea mea, să îţi alegi. Practic, nu există alesul ăsta a ceea ce vrei să faci. Nu noi propunem subiectele, piesele. Bine, cu anumite excepţii. Dar dacă eşti într-un teatru, regizorii vin cu idei sau directorii. Se pune cap la cap un repertoriu în care tu eşti distribuit. Şi nici rolurile nu ţi le poţi alege, poţi râvni la ele, iar dacă se întâmplă, e o mare fericire. Da, mi-aş dori să fac mai mult teatru politic sau teatru angajat, dar nu prea am ocazia. Când prind un proiect din ăsta, clar, pentru mine e o fericire. Nu ştiu ce să spun dacă sunt, mai degrabă cred că nu sunt. Cred şi că aş putea lucra la mine în sensul ăsta. Aş putea propune mai mult în sensul ăsta, m-aş putea implica personal în mai multe lucruri sociale, politice. Nu mă scuz.

Şi în afara scenei?

Ioana Iacob: Nu ştiu dacă… Nu ştiu cum să fac asta. Cred că nu am suficientă încredere în mine să ştiu că aş putea ieşi în faţă să fiu ascultată, de exemplu. Clar, am părerile mele, dar nu sunt o activistă.

În film, la un moment dat, este pusă problema antiromânismului…

Ioana Iacob: Eu susţin punctul de vedere al Marianei, care spune că ce face ea nu este antiromânesc, este o încercare de a ne confrunta cu propria noastră istorie, ceea ce şi e. Şi filmul în sine cred că e mai degrabă despre asta decât despre Holocaust în general. Este un episod sensibil în istoria noastră, care nu a avut parte de atâta expunere, şi, fiind şi minţiţi ani de-a rândul despre asta, cred că e important să îţi asumi nişte lucruri. Nu ştiu de ce unii reacţionează aşa violent la asta, pentru că nu este o vină a lor personală. Şi eu sunt româncă, am trăit aici, iar pentru mine e firesc şi e ceva ce trebuie să cunosc, ca să pot să trec peste asta şi să vindec, dacă e ceva de vindecat.

Da, pentru că am fost învăţaţi şi am avut părerea că am fost un popor paşnic şi cel mai…

Ioana Iacob: Da, asta a fost tot timpul în cartea de istorie – noi nu am contropit pe nimeni, pe asta o ţin minte, am fost mereu puşi la perete, tot timpul ne-au invadat alţii. Însă au fost cazuri, au existat aceste derapaje pe care trebuie să ni le asumăm şi trebuie să ni le asumăm cu tot patriotismul din noi, dacă e. Sunt lucruri documentate în film, nu e nimic făcut care să provoace de dragul de a provoca. Sunt lucruri care s-au întâmplat, nu fabulăm nimic.

Crezi că celor care îl vor vedea le va fi stârnită curiozitatea de a căuta mai mult?

Ioana Iacob: Sper, da. Având de-a face cu un asemenea material, cum mi s-a întâmplat mie, am avut disponibilitate faţă de acel episod. Am vrut să aflu mai multe, să fiu mai documentată. Poate şi în cazul altora va funcţiona la fel.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat