Acuzat că a drogat o femeie, pentru a o forţa să se prostitueze

Ridicat cu „mascații” la Sibiu, un bărbat din judeţul Mureş a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el fiind acuzat că a bătut şi a drogat o femeie, pe care a încercat să o transporte cu forţa în Franţa, unde urma să se prostitueze.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, citat de Agerpres, la data de 27 martie, procurorii l-au reţinut pe Marian Iosif pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, lipsire de libertate în mod ilegal şi trafic de persoane, acesta fiind arestat ulterior de Tribunalul Mureş pentru 30 de zile.

Anchetatorii susţin că Marian Iosif a încercat să inducă în eroare o femeie, căreia i-a promis că o va lua de soţie. După ce a cazat-o în locuinţa lui, prin acte de violenţă şi lipsire de libertate, bărbatul a încercat să o transporte forţat în Franţa cu scopul de a o obliga să practice prostituţia, el având de achitat o datorie de 3.000 de lei către un văr de-al său.

La data de 2 septembrie 2015, prin aplicarea de lovituri şi administrarea de substanţe halucinogene, Marian Iosif a încercat să o urce pe femeie într-un microbuz, pentru a o transporta în Franţa, însă ea a reuşit să alerteze un echipaj al Poliţiei Rutiere care se afla în zonă.

Marian Iosif a fost prins abia pe 27 martie 2016, când procurorii şi poliţiştii de la BCCO Târgu Mureş l-au identificat, pe raza municipiului Sibiu, cu ocazia întoarcerii acestuia din Franţa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*