Adela Liculescu a deschis ediția a XXII-a a Concursului de Pian ”Carl Filtsch”

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului-Concurs de Interpertare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch” a debutat aseară la Sala Thalia din Sibiu. Ceremonia de deschidere a fost urmată de un recital de pian al Adelei Liculescu, multiplă laureată a acestei competiții.

foto: Razvan Negru

28 de concurenţi din 12 ţări de pe întreg mapamondul s-au înscris la ediţia cu numărul 22 a Concursului de Interpertare Pianistică şi Compoziţie „Carl Filtsch”. ”Nu este un concurs ușor. Lucrările impuse, repertoriul care se cere la acest concurs face ca această competiție să fie greu accesibilă pentru tinerii pianiști. Valoarea însumată a premiilor este de 10.000 euro”, a precizat Ioan Bojin, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Născută în anul 1993 la Craiova, Adela Liculescu a absolvit cu nota maximă Liceul de Artă „Marin Sorescu“ din oraşul natal (unde a studiat pianul cu profesorii Mariana Ilie şi Mihai Ungureanu). Din anul 2012, este studentă a Universităţii de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena la pian la clasa profesorului Martin Hughes. Din 2016, Adela studiază și compoziție muzicală la aceeași universitate. În noiembrie 2015, Adela a câştigat premiul întâi la Concursul Bösendorfer de la Viena. Printre premiile obţinute la alte concursuri se numără: premiul Yamaha Austria (2017), premiul II la concursul pentru concerte cu orchestră de la Cantù (Italia, 2015), premiul pentru cel mai bine clasat pianist român (semifinalistă) la Concursul George Enescu București (2014), Premiul V şi Premiul special „Molly Joó-Máthé“ la cea de-a XIV-a ediţie a „International Beethoven Piano Competition“ de la Viena (2013), Premiul I la „Elena Rombro-Stepanow Klavierwettbewerb“ de la Viena (2012), Premiul I la Concursul „Carl Filtsch“ de la Sibiu (2009, 2006, 2002), Premiul I la Concursul „Premiile Orange pentru tineri muzicieni“ (Bucureşti 2008). În toţi anii de liceu, Adela a obţinut premiul întâi la Olimiada Naţională de Interpretare Instrumentală.

Evenimentul continuă cu audițiile concurenților la Sala Thalia, în perioada 4-7 iulie, urmând ca duminică, 9 iulie, să se desfășoare festivitatea de decernare a premiilor și concertul de gală al laureaților”.

Toate probele de concurs pot fi urmărite live pe pagina www.filarmonicasibiu.ro, fiind acordat – pe baza vizualizărilor – și un premiu special al publicului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*