Agendele județului Sibiu

Agendele județului Sibiu – educațională, de și pentru tineret și cea culturală și pentru dezvoltarea comunității locale – au fost aprobate de consilierii județeni într-o ședință extraordinară. În total, vor fi cofinanțate 121 de proiecte, cele mai multe fiind depuse pe agenda culturală.

Consiliul Județean Sibiu a organizat o ședință extraordinară luni, 7 iunie, pentru a aproba proiectele selectate pentru a fi cofinanțate prin intermediul agendelor județului în domeniul educației, tineretului, culturii și dezvoltării comunității.

Proiectele aprobate pot fi consultate pe site-ul instituției, www.cjsibiu.ro.

Suma totală cu care Consiliul Județean Sibiu susține aceste proiecte se ridică la 1.445.295 lei, fonduri asigurate din bugetul local al județului Sibiu.

Organizatorii evenimentelor incluse în agendele județului sunt așteptați la sediile instituțiilor din subordinea CJS prin care se derulează proiectele, pentru a semna contractele de finanțare, cu mențiunea că este obligatoriu să fie semnate cu cel puțin 5 zile înainte de data începerii evenimentului.

Cele mai multe proiecte – pe Agenda Culturală

De departe cea mai bogată agendă a județului Sibiu este Agenda culturală și dezvoltarea comunității locale, formată din peste 100 de proiecte organizate de instituții și autorități publice, precum și de asociații și fundații cu profil cultural, dintre care o parte aparținând minorităților conlocuitoare.

Doar cinci școli au răspuns prezent

Astfel, Agenda educațională 2021 este cofinanțată cu suma de 66.105 lei și cuprinde cinci proiecte depuse de următoarele unități de învățământ din județul Sibiu: Școala Gimnazială „Aurel Decei” Gura Râului, Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială „Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Liceul Tehnologic Mârșa și Școala Gimnazială Racovița.

DANIELA CÎMPEAN | președinte CJ Sibiu: „Este pentru prima dată când Agenda Educațională face parte din agendele județului Sibiu și apreciem interesul și mobilizarea arătate de câteva școli care au depus proiecte educaționale pentru acțiuni care vor fi desfășurate de elevii care învață în mediul rural și mic urban din județul nostru. Este un început, sunt proiecte foarte frumoase care promovează drumeția și viața activă și sunt convinsă că anul viitor mai multe școli din județ vor gândi proiecte creative, care să se desfășoare în aer liber și în care să fie implicați cât mai mulți elevi.“

Mișcarea în aer liber, promovată în rândul tinerilor

Agenda pentru tineret 2021 reunește 14 proiecte pentru care s-a aprobat o cofinațare de 250.000 lei. Între proiecte se regăsesc proiecte care au parcurs mai multe ediții, dar și proiecte noi, concepute pentru a promova în rândul tinerilor componenta de drumeție, de mișcare în aer liber.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*