Agențiile de turism, verificate de inspectorii de muncă

Agențiile de turism au intrat, la început de septembrie, în vizorul Inspecției Muncii.

,,Obiectivul acestei campanii a fost identificarea agențiilor de turism care nu respectă prevederile legale privind încheierea, modificare, executarea și suspendarea contractului individual de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să respecte prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă, având în vedere în mod special activitatea desfășurată de persoanele încadrate ca ghizi turistici, care însoțesc persoane sau grupuri de persoane în vizite, tururi de vizitare și excursii sau plimbări în locuri de interes turistic,, ne-a precizat Remus Furtună, inspector șef în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu.

 

În cele trei zile de campanie, inspectorii de muncă au verificat 17 agenții de turism din județul Sibiu. Au fost constatate neconformități privind modul de evidențiere a orelor de muncă prestate, precum și lipsa unor elemente obligatorii din contractele individuale de muncă. În această situație, inspectorii de muncă au dispus măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și au sancționat cu avertisment lipsa evidenței orelor prestate zilnic de salariați la locul de muncă.


Viorica MAIER

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*