Ajutoare de la Crucea Roșie

cadouri crucea rosiePensionarele din Clubul de Aur din cadrul Crucii Roșii Sibiu au ajutat, marți, la distribuirea de jucării pentru grădinițele din Colun și Porumbacu de Jos. „Micuții au fost încântați să primească vizita noastră și jucăriile oferite cu drag de reprezentanții noștri, iar doamnele de la Clubul de Aur s-au bucurat de clipele petrecute alături de cei 30 de preșcolari“, informează Raluca Morar, directorul filialei sibiene a Crucii Roșii. O altă distribuție de ajutoare, respectiv 400 kg de alimente neperisabile, colectate prin programul Banca de Alimente, s-a desfășurat miercuri pentru 20 de familii nevoiașe din Săliște.

La Crucea Roșie Sibiu se desfășoară în această săptămână cursuri de pregătire a voluntarilor. Cursurile se referă la istoria Crucii Roșii, activitatea organizației la nivel național și internațional, precum și la programele desfășurate la Sibiu. „Am realizat și simulări cu voluntarii noștri pentru a învăța cum să abordeze beneficiarii programelor noastre umanitare. Toți voluntarii noștri vor primi și un curs de prim ajutor gratuit. La final vom avea o super trupp de 45 de voluntari nu doar minunați și inimoși, dar și instruiți pentru a participa la activitatea noastră umanitară“, a menționat Morar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*