Ajutoare pentru persoane defavorizate din Sibiu, în prag de sărbători

Departamentul de Asistență Socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și trei licee din Sibiu au oferit pachete cu alimente și produse de curățenie pentru zece cazuri sociale.

Darurile au fost oferite ieri, 28 martie, pentru ca beneficiarii să întâmpine așa cum se cuvine sărbătoarea Sfintelor Paști.

Campania „Învățăm prin fapte” este la a treia ediție și se adresează în mod special persoanelor defavorizate aflate în atenția departamentului amintit, beneficiare ale proiectului „Masa pe roți” prin care primesc hrană caldă din partea Arhiepiscopiei Sibiului. Ca și la edițiile precedente organizatorii au dorit să ofere alimente, produse de curățenie și alte daruri acestor persoane, pentru a avea o bucurie înainte de Paști.

Alături de Departamentul de Asistență Socială au fost Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” și Liceul Economic „George Barițiu” din Sibiu. „Elevii de la cele trei licee au strâns câte ceva fiecare și am reușit să facem 10 pachete cu alimente și produse de curățenie și igienă pentru a veni în sprijinul unor bătrâni pe care îi cunoaștem de mult timp și cărora le ducem hrană de două ori pe săptămână în cadrul proiectului «Masa pe roți». Acum am dorit să venim în întâmpinarea lipsei materiale pe care o au în prag de sfinte sărbători. Pentru noi înseamnă și o învățare a tot ceea ce înseamnă a face milostenie, a fi puțin mai străpunși de ceea ce facem și a nu o face formal, doar pentru că vin sărbătorile. Este o bucurie pentru noi, dar mai ales pentru ei cărora le rămâne în suflet vizita noastră și binecuvântarea noastră”, ne-a spus consilierul social al Arhiepiscopiei Sibiului, preotul Adrian Roman.

Voluntariat și implicare

Pentru elevii și cadrele didactice de la cele trei licee implicate în campanie a fost o bună oportunitate de a vedea nevoile oamenilor din jur și de a-i determina pe tineri să vină în ajutorul semenilor. „Așa cum este și denumirea campaniei, învățăm în fiecare zi să fim mai buni, învățăm să dăruim clipe de bucurie celor care au nevoie de noi. Campania ne oferă posibilitatea să ne implicăm în acțiuni de voluntariat și cred că sunt binevenite acestea pentru elevi și pentru noi cei care dorim să ajutăm”, ne-a spus profesoara Cristina David.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*