ALARMĂ în Sibiu și Păltiniș

Miercuri, 3 ianuarie, între orele 10 și 11, va avea loc un nou exercițiu de alarmare publică.

În intervalul orar amintit, cele 35 de sirene din municipiul Sibiu și stațiunea Păltiniș vor fi puse în funcțiune.

Această acțiune face parte dintr-un exercițiu realizat la nivel național de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și se desfășoară în prima zi de miercuri a fiecărei luni, cu scopul de verificare a echipamentelor care fac parte din acest sistem de alarmare.

În cadrul exercițiului semnalele de alarmă au următoarele semnificații, în funcție de durata acestora:

– Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
– Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
– Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Prealarmarea reprezintă transmiterea mesajelor/semnalelor de avertizare către autorităţi despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian.
– Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*