ALDE Sibiu îi cere lui Tăriceanu să-și anunțe candidatura la președinție

Organizaţia Judeţeană ALDE Sibiu îi solicită liderului partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, să-şi anunţe candidatura la alegerile prezidenţiale.

„Pentru că alegerile prezidenţiale bat la uşă, vremea experimentelor şi a căutărilor a trecut, iar timpul presează, fiindcă e nevoie de multă muncă şi mobilizare pentru victorie, ALDE Sibiu îi cere preşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu, singurul care întruneşte toate aceste cerinţe şi, de asemenea, singurul contracandidat cu adevărat redutabil al actualului preşedinte, aşa cum o demonstrează de multă vreme toate cercetările sociologice, să îşi asume şi să îşi anunţe neîntârziat candidatura în alegerile prezidenţiale din luna noiembrie”, se arată într-un comunicat al ALDE Sibiu.

Ovidiu Tocaciu

Organizaţia cere conducerii centrale a partidului să înceapă negocieri cu PSD pentru stabilirea unui candidat comun la alegerile prezidenţiale, iar acesta să fie Tăriceanu.

„Cerem, de asemenea, conducerii centrale a partidului să demareze neîntârziat negocieri cu partenerul de guvernare PSD pentru stabilirea unui candidat comun în alegerile prezidenţiale, în persoana domnului Călin Popescu-Tăriceanu, cel care poate înfrânge maşinăria electorală grupată în spatele actualului preşedinte şi care poate aduce în fruntea ţării un lider”, a spus preşedintele ALDE Sibiu, Ovidiu Gheorghe Tocaciu.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat