Alexandru Dumbravă: „A trebuit să găsim soluții la probleme pe care nu ni le imaginam“

Inspectorul școlar general Alexandru Dumbravă speră ca învățământul sibian să aibă succes în a crește oameni cu baze educaționale solide, comunicativi, ușor adaptabili situațiilor neașteptate, cu spirit de inițiativă și empatie. Într-un interviu acordat ziarului Mesagerul de Sibiu, Dumbravă vorbește despre provocările acestei perioade și îi asigură pe sibieni că școlile depun toate eforturile astfel încât copiii să fie în siguranță.

Traversăm o perioadă dificilă, iar învățământul este unul dintre domeniile cel mai grav afectate de criza COVID-19. Ce s-a schimbat pentru dvs. și cum apreciați felul în care profesorii și elevii s-au adaptat la această „școală altfel“?

Nu doar pentru mine, ci pentru fiecare cadru didactic s-a schimbat cam tot ceea ce știam că avem de făcut. În mers, a trebuit să ne adaptăm și să găsim soluții la probleme pe care nu ni le imaginam nici unii dintre noi doar cu câteva luni în urmă. Și cred că atât profesorii, cât și elevii împreună cu părinții au depășit șocul inițial și acum văd altfel problemele și soluțiile.

Ne îndreptăm spre o nouă paradigmă a sistemului educațional, una în care „domnul Trandafir“ lasă locul tehnologiei?

Eu sper că nu, cred că este foarte important să fim mereu în pas cu noile tehnologii, dar am convingerea că nimic nu va putea egala comunicarea directă, expresia feței, focul din privire… o explicație sau o apreciere venită exact la momentul potrivit, căldura umană.

Elevii care se apropie de absolvirea ciclului gimnazial sunt, pe bună dreptate, bulversați. Pe scurt, care ar fi noutăţile esențiale legate de Evaluarea Națională și admiterea în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2020-2021?

Ținând cont de starea de fapt din țară, și modul de finalizare a anului școlar, precum și de abordare a examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat s-au adaptat. Astfel, aceste examene se vor ține în clase cu efective mult scăzute, astfel încât între elevi să existe un spațiu de siguranță. De asemenea, școlile vor fi pregătite din punct de vedere al igienei cum nu au fost niciodată, existând în acest sens și colaborare cu Direcția de Sănătate Publică pentru furnizarea de personal medical. Examenul de Bacalaureat nu se va mai da în centre de examen, ci fiecare unitate care va avea efective peste 30 de elevi va deveni unitate în care se va da acest examen. De asemenea, examenele de competențe vor fi echivalate. Referitor la admitere, probele pe care elevii trebuiau să le susțină pentru admiterea în liceele vocaționale sunt înlocuite cu fișe eliberate de către școlile de proveniență.

Există modificări majore pentru învăţământul dual în perspectiva următorului an şcolar? Cum evoluează acest proiect în judeţul Sibiu? De pildă, vor mai putea cursanții să efectueze stagii de practică în unitățile industriale, în condițiile în care unele fabrici au devenit deja focare de coronavirus?

Învățământul dual funcționează bine în județul Sibiu și aici nu există modificări majore. Împreună cu companiile din Sibiu, în luna mai aveam programat un târg al ofertelor educaționale pentru învățământul tehnic și profesional, de stat și dual. Din păcate, acesta nu s-a mai putut ține, însă sperăm să reușim pe online să facem o bună propagandă acestui tip de învățământ. Viitorul depinde de situația generală din țară, eu sunt de obicei un optimist și sper că va fi totul bine.

Cum apreciaţi calitatea învăţământului preuniversitar sibian în raport cu celelalte judeţe ale ţării? Ce așteptări aveți de la colegii dvs.?

Calitatea învățământului sibian este una peste medie, Sibiul fiind mereu în top ca și rezultate obținute la examenele naționale. Dar, dincolo de niște rezultate standardizate și, poate, adesea puțin relevante, eu sper ca învățământul sibian și oamenii care pun suflet pentru copiii Sibiului să aibă succes în a crește oameni cu baze educaționale solide, comunicativi, ușor adaptabili situațiilor neașteptate, cu spirit de inițiativă și empatie. Oameni cărora să nu le fie frică uneori și să greșească, dar care să găsească mereu puterea de a-și urma visele.

Când credeți că vom putea reveni la ceea ce numeam „normalitate“? Ce mesaj aveți pentru elevii din județul Sibiu și pentru părinți?

Depinde de fiecare dintre noi. Sper să se întâmple cât mai repede.

Elevilor sibieni le doresc să fie curajoși, curioși de a afla mereu lucruri noi, plini de tinerețe și vitalitate. Părinților le transmit că școlile vor face lucrurile astfel încât copiii să se simtă în siguranță la școală, în fiecare clipă. Să aibă încredere în copiii lor, iar dacă și-au făcut treaba la timp, aceștia nu-i vor dezamăgi. Lăsați-i să pășească spre steaua lor!


A consemnat Mihai COLIBABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*