Alexandru Dumbravă vrea să reprezinte elevii, părinții și profesorii în Consiliul Local Sibiu

Inspectorul școlar general Alexandru Dumbravă și-a anunțat candidatura pentru Consiliul Local Sibiu.

„Am acceptat să candidez la un loc în Consiliul Local Sibiu nu pentru că acum s-ar fi aliniat planetele, nici pentru că nu aș fi avut ce face cu timpul meu, ci pentru că, acum, simt cu adevărat că echipa împreună cu care venim în fața dumneavoastră, din partea PNL Sibiu, este echipa care poate să ducă Sibiul mai departe, în fruntea orașelor din România și nu numai. Este echipa în care tinerețea se îmbină cu experiența. Deschiderea către nou și inovație se apleacă cu drag și prețuire spre tradiție. Educația și sănătatea sunt cinstite și socotite piloni și repere de bază ale dezvoltării. Dezvoltarea infrastructurii este planificată privind spre soluții moderne, demne de un Smart City al viitorului. Sportul își dă mâna cu turismul, iar dorința de a vedea orașul crescând frumos și în armonie cu nevoile fiecăruia dintre noi, precum și respectul pentru fiecare dintre dumneavoastră, ne ține mereu aproape de fiecare sibian, dornici să dialogăm și, împreună, să găsim fiecărei probleme soluția cea mai potrivită. În mod special, doresc să devin în Consiliul Local Sibiu, vocea care să facă auzite și ascultate, până la rezolvare, problemele pe care elevii, părinții și profesorii le întâlnesc zi de zi. Îmi propun ca, în anul 2030, Sibiul nostru să devină un exemplu a ceea ce ar trebui să devină România educată. Nimic nu este prea mult pentru copiii Sibiului, nici un efort nu este de prisos”, a spus Dumbravă.

Cine este Alexandru Dumbravă? „Am început să muncesc de la vârsta de 12 ani”

Acesta este membru PNL de mai bine de 20 de ani, iar în sistemul de educație sibian lucrează din anul 2000, când s-a titularizat în învățământ. „Am trecut prin toate etapele posibile și am lucrat în multe echipe, atât la stat, cât și la privat, având aproape în permanență două joburi. Sunt absolvent de istorie și de teologie ortodoxă, doctor în științe istorice și absolvent de nenumărate cursuri de formare profesională, atât în țară, cât și în afara țării. Am beneficiat de mai multe burse de studiu Erasmus, de o bursă acordată de Newman University Birmingham, am vizitat și descoperit instituții de învățământ de pe trei continente, nu doar legând prietenii, ci și colaborări frumoase. Dețin atestate și am lucrat de-a lungul timpului ca manager în turism, ghid național, administrator pensiune, expert în management educațional, manager de îmbunătățiri procese, manager de proiect pe numeroase proiecte cu finanțare europeană. Am avut performanțe deosebite în calitate de director al celei mai complexe școli din mediul rural din județul Sibiu, colaborând permanent cu autoritățile, asociațiile și partenerii interesați, dezvoltând continuu baza materială și umană. Apoi, în calitate de director al Casei Corpului Didactic Sibiu, poziție ocupată cu brio în urma unui concurs organizat la Ministerul Educației Naționale, am transformat CCD Sibiu în instituția de educație din România cu cele mai multe proiecte aplicate, câștigate și derulate pe fonduri europene, proiecte aflate încă în derulare în comunități dezavantajate, având ca beneficiari peste 1500 de elevi si, de asemenea, peste 600 de dascăli care predau în astfel de comunități, în cinci județe ale României (Sibiu, Cluj, Iași, Mureș și Bistrița Năsăud). Iar acum, la Inspectoratul Școlar Sibiu, am căutat și, cel mai adesea cred că am și aflat calea cea mai bună pentru depășirea în condiții cât mai bune a unui an special pentru fiecare dintre noi. Am început să muncesc de la vârsta de 12 ani, cu ziua la fân sau la coasă, învățând să prețuiesc munca, timpul liber și oamenii. Cred că, dacă avem răbdare să ne ascultăm unul pe celălalt, vom afla mereu calea cea mai potrivită pentru fiecare din noi”, susține Dumbravă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*