Alo, unde-s banii?

Consiliul Județean Sibiu intentează proces penal unei foste angajate.

Consilierii județeni au hotărât, ieri, să angajeze un avocat ca să o dea în judecată pe fosta şefă a serviciului administrativ, Ana Kraus, pe care o acuză de un prejudiciu evaluat la peste 633.000 lei, după ce a încheiat două contracte de telefonie mobilă cu operatorii Telekom și Vodafone.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, a anunţat că va fi formulată o plângere penală pentru identificarea celor responsabili de prejudicierea bugetului.

„Consiliul Judeţean Sibiu va formula o plângere penală pentru identificarea celor responsabili de prejudicierea bugetului judeţului prin încheierea unor contracte de telefonie mobilă care nu au fost în fapt utilizate de angajaţii Consiliului Judeţean Sibiu, atât abonamente, cât şi telefoane mobile. Este vorba de contracte încheiate în luna octombrie a anului 2015 şi suplimentate ulterior până în luna iunie 2016, prin acte adiţionale semnate exclusiv de şeful serviciului administrativ din acea perioadă, aşadar înainte de începerea mandatului actualului preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean“, se arată într-un comunicat de presă al CJ Sibiu.

Costuri nejustificate

Fosta angajată a fost împuternicită de fostul preşedinte Ioan Cindrea să încheie contracte de telefonie mobilă, fără a mai consulta pe nimeni. Astfel, Kraus a încheiat două contracte cu operatorii de telefonie Vodafone și Telekom, facturile lunare însumând în 2016, pentru CJ Sibiu, suma de 30.000 de lei. Actualul preşedinte al CJ Sibiu a sesizat faptul că factura la telefonie mobilă este prea mare şi că nu au ajuns în instituţie 80 de telefoane mobile, aşa cum era precizat în contracte. Şi Curtea de Conturi a verificat aceste contracte în iunie 2017 şi a cerut CJ Sibiu să recupereze prejudiciul.

De șase ori mai mici

CJ Sibiu şi-a renegociat contractele cu cele două firme de telefonie şi a ajuns în prezent la facturi lunare de şase ori mai mici faţă de 2016, în valoare totală de 4.700 de lei, contractul fiind atribuit companiei Telekom, în urma unei licitaţii publice. De serviciile de telefonie beneficiază nu doar angajații Consiliului, ci și cei de la ISU Sibiu și Centrul Militar Județean, conform legii. Dacă, în 2016, abonamentele lunare ajungeau la 200 de euro, astăzi abonamentul de serviciu al Danielei Cîmpean a fost renegociat la 15 euro.

CJ Sibiu a încercat recuperarea prejudiciului pe cale civilă, dar nu a reuşit, aşa că va angaja un avocat şi va încerca pe cale penală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*