Ambasadorul SUA, în mijlocul studenților de la ULBS

În perioada 20 – 29 iulie, a avut loc la Sibiu cea de a 11-a ediție a școlii de vară „Achieving growth in uncertain times – challenges for the future”, cea mai prestigioasă școală de vară pe teme de finanțe din sud-estul Europei, organizată de Young Leaders Club în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu.

Ca și în ediția precedentă, la deschiderea evenimentului a participat și ambasadorul SUA, Hans Klemm. În discursul său motivațional, Excelența Sa le-a vorbit studenților, atât despre valorile pe care SUA le promovează în lume – securitate, democrație, prosperitate -, cât și despre importanța educației în pregătirea tinerei generații pentru a face față provocărilor acestui secol. Prezentându-și propriul traseu educațional și profesional, diplomatul american a precizat că toți trebuie să fim recunoscători părinților pentru viață și profesorilor noștri pentru calitatea vieții.

”În acest an, peste 450 de tineri și-au exprimat interesul pentru acest eveniment care a devenit de tradiție. Dintre ei, cei mai buni 30 au fost selectați să participe la unul dintre cele mai căutate programe de vară din Europa de Est. În cele unsprezece ediții de până acum, programul a atras participanți dintr-un număr de 36 de țări, dintre care menționam: SUA, Germania, Franța, China, India, Rusia, Spania, Ucraina, Azerbaijan, Polonia sau Bulgaria. În acest an, din cei 30 de participanți, șase sunt studenți străini, iar dintre studenții români participanți peste jumătate sunt de la universități de prestigiu din Europa și SUA”, spune Florin Grosu, președintele Young Leaders Club.

Pe parcursul a zece zile, cei 30 de tineri au fost provocați pe teme avansate de finanțe și investment banking, macroeconomie, investiții în piețe emergente sau construirea unui portofoliu de acțiuni.  În plus, participanții au simulat tranzacții prin implicare într-un joc de trading interbancar, unic în Europa, în decursul căruia aceștia au fost în competiție pe piețe fictive de valute și acțiuni. Printre speakerii acestei ediții s-au numărat: Lida Doloc – vicepreședinte al Options Clearing Corporation și profesor la Universitatea din Chicago, Titus Bocseri – Managing Director la Slalom Consulting, Marian Popa – director la Deutsche Bank, Petru Văduva – CEO al Țiriac Holdings, Cris Doloc – profesor la Universitatea din Chicago.

”O combinație de excepție: profesori din universități de renume, profesioniști de top din industria piețelor de capital și a investițiilor și un grup motivat de 30 de tineri atent selecționați. Programul dezvoltat de Young Leaders Club este unul necesar prin complementaritatea oferită oricărei pregătiri formale. Studenții au șansa nu doar să afle noutățile din domeniul de la cei mai buni specialiști, ci și să aibă acces la oportunități de dezvoltare viitoare sau de angajare în organizații importante”, a conchis prorectorul ULBS Livia Ilie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*