Amenajarea ambulatoriului de la Spitalul Orășenesc și a remizei de pompieri, prioritățile anului 2020 pentru Primăria Cisnădie

Primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja, și-a făcut bilanțul pentru anul trecut, unde a punctat cele mai importante realizări din anul precedent, dar a anunțat și ce urmează în 2020.

Gheorghe Huja

„2019 a fost un an în care orașul Cisnădie a beneficiat de investiții noi, care au dus la asigurarea unor condiții de trai mai bune pentru cetățeni, dar am reușit în egală măsură să creăm multe momente de deconectare, de distracție pentru dvs. Am reușit să finalizăm proiectele mari precum pista pentru bicicliști și pietoni dintre Sibiu și Cisnădie, am modernizat iluminatul stradal în Cisnădie și Cisnădioara cu sistem de telegestiune, lucru care ne permite să identificăm în timp real orice defecțiune, am amenajat centrul SPA pe care intenționăm să îl dăm în administrare și în folosință în viitorul apropiat, am îmbunătățit infrastructura rutieră și am organizat o serie de evenimente menite să îi bucure pe cisnădieni, atât pe cei mici, cât și pe părinții și bunicii lor“, susține primarul Gheorghe Huja. Sunt amintite manifestările organizate de Ziua Copilului, de Zilele orașului Cisnădie, inaugurarea patinoarului, Ziua persoanelor vârstnice.

Planuri pentru 2020

„Desigur, avem proiecte ce vor continua și în 2020 și voi aminti aici doar două dintre ele: amenajarea Ambulatoriului de la Spitalul Orășenesc cu peste 4 milioane de euro și a Remizei de Pompieri, care s-a mutat din centrul orașului în Pădurea «lui Grigore», urmând să fie dată în folosință anul viitor. Și pentru că am vorbit despre salvatori, doresc să îi felicit acum, la ceas de bilanț, pe cei din cadrul SVSU Cisnădie, atât pentru intervențiile în situații dificile, cât și pentru rezultatele bune obținute la concursurile județene și naționale, de profil. Cred că se cuvine să le mulțumesc atât colegilor din aparatul administrativ local, cât și dumneavoastră, cisnădienilor, care ne-ați sprijinit și ne-ați înțeles, chiar și în momente mai grele. Am dovedit și în 2019 că suntem o comunitate bine închegată și că putem merge împreună pe drumul modernizării, un drum pe care Cisnădia a pornit în urmă cu mai mulți ani. Cea mai prețioasă răsplată pentru eforturile noastre e mulțumirea dumneavoastră, starea de bine pe care v-o oferă traiul într-un oraș civilizat“, încheie Huja.

Spații de recreere în Cartierul Arhitecților

Primăria Cisnădie va amenaja în luna martie două spații de recreere în Cartierul Arhitecților. Unul va fi destinat doar copiilor, și anume un loc de joacă pentru aceștia, iar al doilea se va adresa celor care doresc să practice sport în aer liber. „ Prezența acestor echipamente oferă o activitate fizică utilă și interesantă în aer liber, cât și acces gratuit la practicarea unui mod sănătos de viață. Acestea vor fi amplasate pe cele două terenuri donate de dl. Răzvan Streza, iar pe această cale îi mulțumim pentru acest lucru“, a subliniat edilul.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*