Amendaţi de ITM

 

ITM Sibiu a dat amenzi în valoare de zeci de mii de lei, în cadrul unei campanii de control la angajatorii din textile, pielărie şi încălţăminte, desfăşurată la sfârşitul lunii februarie. Pe parcursul a două zile, cei 12 inspectori de muncă din cadrul compartimentelor de control relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă au efectuat verificări la 25 de unităţi de profil din judeţul Sibiu, cu un număr total de 603 salariaţi. În domeniul relaţiilor de muncă au fost constatate 116 deficienţe pentru care opt firme s-au ales cu nouă amenzi în valoare totală de 16.200 de lei şi trei avertismente. La un agent economic a fost depistat un lucrător la negru. În domeniul securităţii şi a sănătăţii în muncă au fost constatate 51 de abateri de la prevederile legale, un total de 22 de unităţi fiind sancţionate contravenţional cu 46 de avertismente şi cinci amenzi în valoare totală de 11.500 lei. (M. L.)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*