Amenzi de aproape 700.000 de lei

În cursul anului 2014, cele patru echipe cu atribuţii de inspecţie şi control ale Gărzii de Mediu Sibiu au realizat aproape 800 de controale, fiind impuse nu mai puțin de 912 măsuri coercitive cu termene de realizare atât persoanelor juridice, cât persoanelor fizice.

Comisarii sibieni au dispus, în cinci cazuri, sistarea activității. Totodată, ei au făcut o propunere de începere a urmăririi penale. Ca urmare a constatǎrilor efectuate în decursul acestui an şi a încǎlcǎrii prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 692.700 lei. Bilanțul a fost prezentat de Constantin Dragomir, comisar-șef al Gărzii de Mediu Sibiu, în ultima ședință a Colegiului Prefectural.

„Recolta“ anului

În cursul acestui an au fost efectuate un număr total de 774 de controale. Aceste controale au inclus atât acţiuni tematice (în numǎr total de 66), controale planificate (în numǎr total de 357), controale cu alte autoritǎţi (în numǎr total de 105), acţiuni de control dispuse de Comisariatul General (în numǎr total de 148), cât şi inspecţii la obiective noi, inspecţii pentru verificarea măsurilor impuse, autosesizări şi reclamaţii, vizînd în esenţă, derularea activităţilor, exclusiv în baza autorizaţiilor de mediu, emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Sibiu sau Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Și-au făcut planul

Urmare a controalelor efectuate, s-au constatat o serie de abateri printre care cele mai importante sunt desfăşurarea activităţilor fără a deţine autorizaţie de mediu, astfel fiind încălcate prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare; absenţa documentelor doveditoare privind transportul deşeurilor pe teritoriul României, fiind încălcate prevederile HG nr. 1061/2008; obturarea cursurilor permanente, astfel fiind încalcate prevederile O.U.G. nr. 23/2008 și absenţa evidenţei gestiunii deşeurilor generate ca urmare a desfăşurării actvităţii de producţie, fiind încălcate prevederile HG nr. 856/2002. Alte nereguli au evidențiat încălcarea prevederilor H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate; nerespectarea prevederilor actelor de reglementare, astfel fiind încălcate prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare și depozitarea necontrolată a deşeurilor, astfel fiind încălcate prevederile Legii 211/2011, HG nr. 2293/2004 şi O.U.G. nr. 23/2008 etc.
Abaterile legislative constatate în urma controalelor din acest an au condus la impunerea de măsuri coercitive cu termene scadente de realizare şi verificarea realizǎrii acestora; aplicarea de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 692.700 lei; dispunerea sistării activității în cinci cazuri, până la obţinerea actelor de reglementare, și sesizarea organelor de cercetare penalǎ într-un singur caz. „Toate aceste acțiuni au avut ca scop conştientizarea operatorilor economici cu privire la importanţa şi necesitatea protecţiei mediului şi prevenirea poluării mediului la nivelul organizaţiei“, a precizat Dragomir. Planul anual de activități a fost îndeplinit în proporţie de 91,5% de către Comisariatul Judeţean Sibiu al GNM.

Cosmin PAL
cp@mesageruldesibiu.ro

One Comment

  1. se vede un suflu tanar in garda de mediu sibiu care vrea sa faca treaba. Bravo si sa o tii tot asa !!!!!

Dă-i un răspuns lui dog Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*