Americanii, preocupați de protecția mediului

Comisarii de mediu sibieni au luat parte, zilele trecute, la o acțiune de protejarea mediului în colaborare cu Ambasada Statelor Unite ale Americii din România.

stephanie-boscaino-reprezentantul-ambasadei-sua-si-comisarul-general-gnm-bogdan-trif

Stephanie Boscaino, reprezentantul Ambasadei SUA, și Bogdan Trif, comisarul general al GNM

Participarea s-a realizat ca urmare a unui proiect comun între Garda Națională de Mediu (GNM) și ambasada americană în România. GNM Sibiu a fost reprezentată de comisarul-șef Constantin Dragomir și comisarul Bogdan Lazăr. „Ne bucurăm că am putut lua parte la această acțiune împreună cu partenerii noștri. Este important să derulăm astfel de acțiuni, deoarece trebuie să conștientizăm necesitatea protejării mediului“, ne-a declarat Constantin Dragomir, comisar-șef al Gărzii de Mediu Sibiu.

Reprezentantul US Army, col. Joseph Burton, și comisarul general al GNM, Bogdan Trif

Reprezentantul US Army, col. Joseph Burton, și comisarul general al GNM, Bogdan Trif

Un sibian a stat la baza colaborării

La invitația Ambasadei Statelor Unite ale Americii din România, Garda Națională de Mediu s-a ocupat de o acțiune de ecologizare a două zone din județul Constanța, afectate de abandonarea necontrolată de deșeuri (zona Lacului Tăbăcăriei și a plajei Mamaia Sud). La acțiune au participat, alături de reprezentanții GNM, un grup de voluntari americani și militari care activează la baza Mihail Kogălniceanu. La finalul acțiunii, comisarul general al GNM, sibianul Bogdan Trif, a declarat: „România și Statele Unite ale Americii împărtășesc un interes comun, acela de a păstra sănătatea mediului prin creșterea nivelului de implicare a cetățenilor în acțiuni de voluntariat care să încurajeze un comportament ecologic. Ne dorim ca această acțiune comună să constituie baza unor colaborări viitoare care să intensifice schimbul de experiență între România și SUA în domeniul protecției mediului”.

Rezultatele obținute de voluntari se văd cu ochiul liber

Efortul voluntarilor a dat rezultate surprinzător de bune

Inițiativa Ambasadei SUA se înscrie în seria de manifestări organizate la nivel mondial pentru sărbătorirea International Coastal Cleanup, o acțiune a organizației Ocean Conservancy care vizează creșterea nivelului de conștientizare a impactului nociv al deșeurilor aruncate în apele maritime și oceanice.

Parteneriat

Garda Naţională de Mediu nu este la prima colaborare cu oficialităţile americane din România. În luna iulie, comisarul general al GNM, sibianul Bogdan Trif, a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite și cu Donald Leadbetter, reprezentantul National Park Service, la sediul Gărzii Naționale de Mediu. Întâlnirea a constituit punctul de pornire al unei colaborări menite să intensifice schimbul de experienţă dintre România şi SUA în domeniul protecţiei mediului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*