Analist politic despre proteste: Ar fi cazul ca societatea civilă să vină cu o agendă mult mai bine punctată

Vara, terasele sunt mai tentante decât politica, atrag atenţia specialiştii.
Românii nu mai au încredere în democraţia reprezentativă şi o înlocuiesc cu forme ale democraţiei directe, dovadă stând protestele care au reînceput în ţară. Manifestaţiile sunt binevenite pentru că relevă vigilenţa românilor, atrag atenţia analiştii politici, însă societatea civilă ar trebui să vină cu o agendă mai bine punctată.

„Protestele sunt binevenite pentru că arată vigilenţa societăţii civile, deşi diminuată peste vară. Ceea ce aş dori să se întâmple este ca ele să devină mai intense.
În acelaşi timp, ar fi cazul ca societatea civilă dincolo de a fi produs USR-ul să vină cu o agendă mult mai bine punctată din perspectiva a ceea ce doreşte să se întâmple în România, altfel spus să existe deja la nivel de platforme, ONG-uri cu profil politic sau civic-politic, să existe un capital de argumente sau un soi de sâmbure de program de guvernare. Vedem asta la Platforma 100 a lui Dacian Cioloş, vedem de asemenea, că simpatia publică pentru Cioloş este mare cu toate că mai apar mici contestări. Sub nicio formă PNL nu pare pregătit de guvernare, s-a plasat într-o poziţie care este foarte reactivă cu privire la PSD, deci PNL nu are la rândul lui un program şi abilitatea să intre pe poziţia de forţă. Deocamdată, reacţionează la ceea ce face PSD. Iar USR este într-o zonă cât se poate de lipsită de putere, de aceea ar fi bine ca cel puţin din sfera civic-politică să existe asumări, un program viu care să poată fi destul de rapid pus în practică”, susţine analistul politic Radu Albu Comănescu.

Pe de altă parte, unele voci au susţinut că cei care ies în stradă sunt de fapt cei care au absentat de la vot. Chiar şi aşa, subliniază analistul politic, vigilenţa trebuie păstrată. „Este şi acesta un adevăr (n.red – cei care participă la proteste sunt cei care nu au votat) pentru că toată lumea se simte cu musca pe căciulă atunci când vine vorba de votul din decembrie. Ştim că cei care puteau constitui o voce mult mai grea nu s-au dus la vot din două sau trei motive simple, de exemplu nu îşi dau seama de importanţa alegerilor parlamentare. Pentru ei alegerea preşedintelui e mult mai importantă şi elocventă şi cu asta s-au spălat pe mâini. Văd că noi reacţionăm numai toamna sau iarna, cum se scurtează ziua, lumea iese în stradă. Vara n-a mişcat nimeni nimic, probabil erau terasele mai tentante decât politica. Oricum, noi suntem într-un prizonierat politic atâta timp cât nu vom avea alegeri anticipate. Dacă lumea nu se mobilizează pentru a vota alte partide decât PSD, suntem exact în aceeaşi situaţie. Trebuie continuat, chiar dacă asta înseamnă o imagine de instabilitate a României. În realitate nu e instabilitate. Ceea ce se vede cu un ochi străin este dorinţa naţiunii de a fi bine guvernată şi direcţionată către o zonă de economie prosperă şi stat de drept”, mai spune analistul politic.


Anca M. COLIBĂȘANU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*