Ancheta continuă. Văleanu se consideră „total nevinovată”

Vizată de o anchetă anticorupție, șefa Secției de Oncologie a Spitalului Județean Sibiu recunoaște că a plecat în străinătate pe banii firmelor de medicamente, dar se consideră nevinovată.
Dr. Valeria Văleanu, a declarat marți, după percheziția făcută la domiciliul ei de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), că se consideră nevinovată și nu știe ce acuzații ce i se aduc, însă recunoaște că a beneficiat de concedii în străinătate, plătite de firmele de medicamente, informează Agerpres. „În ceea ce mă privește, mă consider total nevinovată, indiferent despre ce ar putea să fie vorba”, a spus Valeria Văleanu.

Întrebată ce acuzații îi aduce DNA, șefa Secției Oncologie a răspuns că procurorii nu i-au spus nimic și că nu știe ce acuzații i se aduc.

„Au căutat contracte de colaborare, un lucru uzual, cu diverse firme de medicamente, cele cu care lucrăm. Nu eu am astfel de contracte, toată țara românească are astfel de contracte. Și probabil că au căutat și medicamente”, a explicat Văleanu.

Dr. Valeria VĂLEAN

Dr. Valeria VĂLEANU

După ce un jurnalist i-a spus că este acuzată că a plecat în diferite țări pe banii firmelor de medicamente și că a beneficiat de anumite avantaje, șefa Secției de Oncologie a replicat: „E posibil să fie adevărat sau, mă rog, această acuzație este posibilă, dar este o procedură care nu mi s-a aplicat numai mie legat de astfel de contracte. Astfel de contracte le puteți găsi la orice medic din țara românească, indiferent de poziția lui, că este șef de secție sau că este un simplu medic în activitate într-un spital și nu numai într-un spital public, ci și într-un spital privat este aceeași situație. Deci nu am făcut ceva mai mult decât cred că se practică la nivelul întregii țări și nu numai în România”.

Valeria Văleanu se consideră nevinovată și spune că nu a încălcat nicio lege sau un protocol atunci când a prescris medicamentele pacienților.

„Sunt produse originale, care sunt cu aprobarea comisiilor. Acele produse înseamnă originale, adică este unul și atât. Nu poți să recomanzi altceva în locul lui. Acele produse sunt cu aprobarea Casei Naționale. (…) Nu intră în competența mea de a face aceste indicații. Indicațiile sunt în conformitate cu ghidurile și cu ceea ce se practică la nivel internațional la acest moment”, a declarat Valeria Văleanu.

Ea a spus că farmaciștii pot să recomande un anume tip de medicament, nu medicii oncologi.

„Dacă am recomandat un anumit tip de medicament? Rețetele se scriu pe DCI, se scriu pe substanță. Din păcate, chiar dacă eu ca medic aș avea la latitudinea mea și consider că aș avea și dreptul din experiență, să recomand un anumit produs, care îl consider că e eficient, am experiență cu el, nu mi-a dat efecte secundare, o să fiți surprinși, dar medicamentul este dat din farmacie. Eu scriu substanța de bază, cu denumire comună internațională, dar medicația este dată de un farmacist, poate să fie un farmacist cu studii superioare, (…) dar tot așa de bine că acel farmacist poate să fie un farmacist cu studii medii. (…) Deci eu nu pot să dau pacientului un medicament pe care îl vreau eu, rămâne la latitudinea farmaciei. Astea sunt realități în toată țara”, a mai adăugat Șefa Secției de Oncologie.

În prezent, șefa Secției de Oncologie Sibiu se află în cabinetul de la spital, împreună cu procurorii. A fost controlat cabinetul dr. Valeria Văleanu din Policlinica de la Sibiu. „În ceea ce privește cabinetul, eu vă dau garanția că nu au să găsească absolut nimic”, a spus Valeria Văleanu.

Ea se așteaptă să fie cercetată și chemată la audieri. „Probabil că dosarul se va derula, vor fi făcute cercetări, voi fi chemată, mi se pare firesc să am un punct de vedere. De la mine de acasă au ridicat doar acte care sunt declarate, acele acte au fost verificate în toamna anului 2014, de către ANI”, a explicat Valeria Văleanu.

Unele surse susțin că, marți, procurorii DNA au percheziționat mai multe case ale medicilor din Sibiu. Jandarmii au păzit cabinetele tuturor medicilor oncologi din Sibiu.

Pacienții secției de Oncologie beneficiază de tratament, doar cei care trebuiau consultați în ambulatoriu au fost reprogramați marți, datorită anchetei DNA, a precizat pentru AGERPRES Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. „Pacienții care sunt pentru Policlinică vor fi reprogramați. În Policlinică nu se fac tratamente, ci doar consultații, iar ceilalți pacienți în cadrul secției, care sunt internați, își fac tratamentele fără niciun fel de probleme. Se face spitalizare de zi. Consulturile de ambulatoriu de la Oncologie vor fi reprogramate”, a precizat reprezentantul spitalului sibian. Potrivit acestuia, nu sunt consultați pacienții în cabinetele medicilor oncologi de la Sibiu.

Procurorii DNA efectuează marți percheziții în 61 de locații situate în municipiul București și în județele Ilfov, Sibiu, Mureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud și Timiș, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2012-2015.

Acțiunea vizează persoane fizice, clinici oncologie din cadrul spitalelor județene Sibiu, Zalău, Târgu Mureș, CJAS Sălaj, Institutul Oncologic „Ion Chiricuță”, Spitalul de Zi Cluj-Napoca, cabinetul oncologic situat la mansarda Ambulatoriului de specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Județean de Urgență Bistrița, precum și firme și distribuitori de medicamente pentru cancer.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*