Andreea Voicu (PNL): Construim Racovița de mâine cu credință și cu bună-credință! | VIDEO

Noul primar al comunei Racovița, Andreea Voicu, a prezentat astăzi bilanțul celor 100 de zile de mandat.

“Mi-am asumat public la începutul mandatului o comunicare continuă cu locuitorii din Racovița și Sebeșu de Sus, iar bilanțul celor 100 de zile este, alături de multe alte inițiative de până acum, o dovadă de seriozitate cu care tratez angajamentul luat. Au fost 100 de zile pline și motivante, 100 de zile dedicate comunității,  așa cum, de altfel, vor fi și celelalte, până la final! Cu energie multă, determinare și transparență! Construim Racovița de mâine cu credință și cu bună-credință!”, a afirmat Andreea Voicu.

Șeful administrației locale din Racovița susține că locuitorii merită o primărie performantă și că reformele în instituție au început deja.

“Suntem într-un an al începuturilor, al curățeniei și inițierii de proiecte. Ceea ce sădim acum va defini Racovița următorilor ani. Am inițiat demersuri în care îmi sunt alături acei colegi dedicați, pasionați de munca lor. Aștept alături și alții ca ei, oameni cinstiți, cu experiență. Avem nevoie de tineri specialiști care să se implice cu energia și viziunea lor și să aducă plus valoare”, a menționat Voicu.

Primarul comunei Racovița a trecut în revistă principalele activități din cele 100 de zile de mandat:

1. Lipsa apei pe strada Cornel Lupea: s-a primit finanțare de la Guvern pentru rezolvare. După aprobarea bugetului, se va putea încheia contractul de execuție pentru reabilitarea rețelei, iar după înlocuirea țevii se va finaliza asfaltarea străzii;

2. S-au obținut toate avizele necesare pentru proiectele bugetate, dar uitate, înlocuirea țevii de apă pe str. Cornel Lupea (partea de la Podul lui Mohan până la fam. Muntean), și construcția digului;

3. S-au preluat lucrările în desfășurare în comună și se urmărește execuția lor în bune condiții. „Acolo unde a fost posibilă îmbunătățirea proiectelor, am făcut-o”, a mai adăugat Andreea Voicu;

4. S-a pregătit documentația pentru prelungirea contractului de finanțare și cel de execuție a lucrării de captare, tratare și înmagazinare apă, în satul Sebeșu de Sus, până în iulie 2021;

5. S-a demarat actualizarea studiilor de fezabilitate și realizarea proiectului tehnic pentru reabilitarea tuturor străzilor din Sebeșu de Sus și din Racovița, proiecte care va fi depuse spre finanțare prin PNRR și CNI;

6. A început întabularea străzilor din comună;

7. A început procedura de trecere de la întabularea sistematică pe sectoare la întabularea sistematică generală, care permite întabularea proprietăților din intravilanul comunei;

8. S-a început pregătirea proiectului de construcție a Grădiniței cu Program Prelungit Racovița pentru depunerea spre finanțare din fonduri externe nerambursabile;

9. S-au inițiat demersurile de reglementare a situației juridice a dispensarului din Sebeșu de Sus. După clarificarea actelor de proprietate, va începe reabilitarea clădirii;

10. S-a rezolvat situația juridică a Școlii Gimnaziale Racovița (aflată în proprietatea Regimului Grăniceresc Român) pentru a putea obține finanțări externe pentru reabilitare;

11. S-a început documentația pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale Racovița pe proiectul de reabilitare energetică și creșterea eficienței energetice a clădirilor de învățământ, finanțat din fonduri europene prin autoritatea de mediu;

12. S-a demarat etapa de finalizare a PUG-ului comunei;

13. S-a lansat dezbaterea privind construcția capelei în Sebeșu de Sus. „Suntem în etapa de analiză a locației și costurilor, etapă care va fi finalizată la începutul lunii martie, urmând a fi demarată etapa de întocmire a proiectului tehnic și identificarea surselor de finanțare”, menționează primarul Andreea Voicu;

14. S-au reabilitat drumurile comunale pietruite, urmând ca din primăvară să înceapă reabilitarea drumurilor de hotar și curățarea Văii Lupului;

15.  S-a început digitalizarea instituției. „Am finalizat procedura pentru plata impozitelor online și am modernizat site-ul primăriei”, a precizat Voicu;

16. „Creștem transparența Primăriei Racovița – ședințele Consiliului Local sunt live pe Facebook, toate proiectele și documentațiile sunt publicate pe site-ul instituției”, a mai adăugat edilul;

17. S-a implementat și este în etapa de finalizare proiectul WiFi 4EU în comună, prin cele 12 puncte din comună cu WiFi GRATUIT;

18. S-a extins programul cu publicul în instituție și s-a îmbunătățit comunicarea cu cetățenii;

19. S-a inițiat reorganizarea activității din primărie și restructurarea personalului;

20. S-au inițiat primele demersuri în scopul realizării strategiei de dezvoltare a comunei pentru următorii 10 ani;

21. Se reorganizează activitatea forestieră prin constituirea unui grup de lucru și întocmirea unui regulament în acest sens la nivelul comunei;

22. S-a dat startul constituirii unui grup de lucru pentru dezvoltarea turistică a zonei, format din istorici, experți și specialiști. „Urmărim crearea unor noi rute turistice și dezvoltarea celor existente, implementarea noilor tehnologii în acest sens și identificarea de noi puncte de atracții turistice”, a dezvăluit Andreea Voicu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*